Prună: Avem un deficit de 9.500 de locuri în penitenciare, două penitenciare noi nu vor rezolva problema

Cele două penitenciare noi, pe care Guvernul s-a angajat să le construiască, vor fi gata cam în şapte ani, însă ele nu vor rezolva problema suprapopulării, pentru că deficitul este 9.500 de locuri în acest moment, a declarat, marţi, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 07 iun. 2016, 12:01
Prună: Avem un deficit de 9.500 de locuri în penitenciare, două penitenciare noi nu vor rezolva problema

Ministrul Justiţiei a declarat la Conferinţa Naţională a Proiectului „Prison Litigation Network”, organizată de Asociaţia Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului – GRADO, că Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) se confruntă cu probleme sistemice de vreo 20 de ani.

“S-au făcut nişte progrese, dar nu multe şi nu impresionante. (…) În momentul decembrie 2004, văzusem toate penitenciarele. Când am preluat acum mandatul, am sperat că s-au mai schimbat unele lucruri şi m-am gândit că ar trebui să mai văd câteva penitenciare. Am văzut şase şi m-am oprit. De ce m-am oprit? Pentru că nu mi s-a părut că în aceşti 12 ani foarte multe lucruri ar fi fost făcute. Avem o problemă foarte gravă legată de suprapopulare şi condiţii precare: condiţii precare de igienă, de acces la serviciile medicale”, a spus ministrul.

Ea a amintit că România are foarte multe hotărâri CEDO care privesc condiţiile precare de detenţie şi că şi mai multe hotărâri, de ordinul miilor, sunt pe cale să ajungă la Curtea Europeană.

Raluca Prună a precizat că, în acest context, Curtea Europeană a decis că în cazul României trebuie să se dea o decizie pilot, iar Guvernul a promovat un memorandum prin care a cerut să i se dea să facă un plan de măsuri astfel încât să îmbunătăţească condiţiile.

“Guvernul a promovat acest memorandum, am trimis la CEDO poziţia noastră şi am adoptat un calendar de măsuri. Nu se va face lumină peste noapte. Sunt măsuri pe termen scurt, mediu şi lung. Pe termen lung, evident că este construcţia de penitenciare noi. Există bugetat un angajament al Guvernului pentru construcţia de două penitenciare noi, cu câte 1.000 de locuri fiecare, unul lângă Ploieşti, la Berceni, celălalt undeva în Moldova. Deci două penitenciare noi care vor asigura 2.000 de locuri noi de detenţie. Rezolvă asta problema? Nu, pentru că noi avem acum un deficit de 9.500 de locuri, dar trebuie să le facem pentru că pe termen lung acesta este angajamentul”, a declarant demnitarul.

Raluca Prună a mai spus că mai sunt discuţii şi pentru un al treilea penitenciar nou, care ar putea fi construit cu fonduri norvegiene, ceea ce ar mai însemna încă 1.000 de locuri.

“Deci presupunând că şi acolo reuşim, vom avea 3.000 de locuri noi dintr-un deficit de 9.500. Deci este evident că pe termen lung, adică într-o proiecţie de şapte ani, o să avem aceste penitenciare”, a mai spus Prună.

Te-ar mai putea interesa și
Strâmtoarea Ormuz – Israelul sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene. Ce spune China şi ce pregătesc Franţa şi Marea Britanie
Strâmtoarea Ormuz – Israelul sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene. Ce spune China şi ce pregătesc Franţa ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat luni sprijinul pentru blocada asupra porturilor iraniene anunţată de preşedintele american Donald Trump, afirmând că există o coordonare......
Ce spune China după ce Ungaria şi-a ales un nou lider
Ce spune China după ce Ungaria şi-a ales un nou lider
China - Guvernul de la Beijing l-a felicitat luni pe liderul ungar Peter Magyar pentru victoria sa în alegerile parlamentare ...
O nouă eră pentru Ungaria – Ce a a anunţat Peter Magyar
O nouă eră pentru Ungaria – Ce a a anunţat Peter Magyar
Câştigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, a promis luni că va face totul pentru a garanta o nouă ...
Italia – Liderul dreptei, Matteo Slavini, acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orban prin îngheţarea fondurilor pentru Ungaria
Italia – Liderul dreptei, Matteo Slavini, acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orban prin îngheţarea fondurilor ...
Vicepreşedintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extrema dreaptă Liga, şi-a exprimat luni ...