Record: numărul restanţierilor la bancă a atins maximul ultimilor trei ani

Numărul persoanelor fizice cu restanţe de peste 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) a crescut în aprilie cu 2.864 faţă de luna precedentă, până la 728.819, nou nivel-record din iunie 2013, în timp ce valoarea restanţelor a ajuns la un vârf al ultimilor doi ani, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Naţională a României (BNR) citate de NEWS.ro.
Economica.net - mie, 08 iun. 2016, 07:25
Record: numărul restanţierilor la bancă a atins maximul ultimilor trei ani

În martie, numărul de restanţieri era de 725.955.

Un număr al restanţierilor la bănci şi IFN-uri atât de ridicat nu a mai fost înregistrat din iunie 2013, când 740.180 de persoane erau înregistrate cu rate neplătite la timp, potrivit seriilor de date publicate de Banca Naţională a României (BNR), consultate de News.ro.

Aprilie a fost a patra lună la rând în care numărul restanţierilor a crescut.

Valoarea sumelor restante a urcat în aprilie la 11,62 miliarde lei (2,55 miliarde euro), nivel maxim al ultimilor doi ani (din mai 2014), de la 11,43 miliarde lei în martie.

Din totalul sumelor restante, cele la creditele în euro au cea mai mare valoare în aprilie, de 4,89 miliarde lei, urmate de restanţele la împrumuturile în lei (4,55 miliarde lei) şi la cele la creditele în franci elveţieni (2,13 miliarde lei).

Restanţele cele mai mari au o întârziere de peste 90 de zile, cu o valoare totală de 7,77 miliarde lei. Restanţe în valoare de 2,15 miliarde de lei sunt aferente unor credite aflate în fază de colectare.

În aprilie, la Biroul de Credit au raportat informaţii 31 de bănci şi 26 de IFN-uri. Pe lista entităţilor care raportează date s-a adăugat o instituţie financiară nebancară faţă de luna martie.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...