Ministrul Justiţiei: Nu am să rămân într-un guvern de după alegeri

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, afirmă că nu va rămâne într-un guvern de după alegerile parlamentare şi că este de părere că politica se face prin partide.
Economica.net - S, 11 iun. 2016, 08:12
Ministrul Justiţiei: Nu am să rămân într-un guvern de după alegeri

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că nu va rămâne într-un guvern de după alegerile parlamentare şi că este de părere că politica se face prin partide.

„Nu, am răspuns că am lăsat o carieră, că am venit cu multă dragoste pentru ţara care m-a format, însă cred că politica se face prin partide politice. (…) Răspunsul meu este categoric: nu am să rămân într-un guvern de după alegeri (n.r. alegeri parlamentare)”, declară ministrul la întrebarea dacă ar accepta să facă parte dintr-un nou Guvern, după alegerile parlamentare.

Tot în interviu, Raluca Prună susţine că, în cazul în care se consideră că activitatea sa nu mai corespunde mandatului pe care acest Guvern îl are, nu are nicio ezitare să facă pasul înapoi.

„Dacă vreodată se va considera că ceea ce fac eu, dacă premierul va considera că ceea ce fac eu nu mai corespunde mandatului pe care acest Guvern îl are, nu am să am nicio ezitare să fac pasul înapoi. Deci, iau faptul de a fi ministru ca un mare privilegiu, încerc să fac cât pot eu de bine ceea ce pot eu, într-un timp scurt. Am făcut eforturi, (…) dar, încă o dată: dacă se va considera că trebuie să plec, am să plec. Am venit de la o carieră şi mă întorc la acea carieră, nu am niciun fel de agendă decât agenda bunului simţ şi a bunului mers în domeniul de care acum, fiind foarte onorată, mă ocup – de justiţie”, precizează ministrul Justiţiei.

Despre prezenţa la vot la scrutinul din 5 iunie, Raluca Prună spune că este păcat că a fost scăzută şi că sunt oameni tineri care sunt complet dezinteresaţi de politică.

„Este păcat mai ales că eu cunosc, probabil ca noi toţi, în cercul meu oameni tineri care au o viaţă foarte sănătoasă, (…) şi care nu pot numi partidele din această ţară. Sunt oameni care au mai puţin de 30 de ani, care au o viaţă, o profesie şi care sunt complet dezinteresaţi de politică. (…) Şi faptul că ei nu sunt interesaţi de viaţa politică din cetate, cred că este un lucru asupra căruia trebuie să medităm”, subliniază ministrul justiţiei.

Referitor la atacurile la adresa sistemului judiciar şi la faptul că justiţia a fost temă de campanie, ea a subliniat că forul competent să apere este Consiliul Superior al Magistraturii, care este garantul independenţei justiţiei. Raluca Prună a spus că îşi doreşte ca dezbaterea politică să fie una de idei şi să nu implice justiţia.

„Ca ministru îmi doresc, în mod evident, ca dezbaterea politică să fie o dezbatere de idei care să nu implice justiţia. … Ar trebui să nu aruncăm dubiul asupra întregii profesii, pentru că se corectează foarte greu asemenea dubii pe care publicul le poate avea cu privire la sistemul judiciar dintr-o ţară. Şi dubiul ăsta, ştiţi, trece şi graniţa. Noi suntem în Uniunea Europeană şi e firesc să vrem să avem investiţii străine. Şi eu întreb: ce fel de investiţii străine vrem dacă noi înşine, noi românii, spunem că avem un sistem judiciar care nu e independent, că avem un stat poliţienesc? Şi atunci, n-am să obosesc niciodată prin a spune evidenţa – România este stat membru, este, ca atare, un stat de drept în care toate drepturile sunt garantate. Mai sunt mici derapaje, dar nu suntem un stat poliţienesc, suntem un stat sigur, suntem într-un parteneriat cu Statele Unite, deci există toate garanţiile care există absolut în orice fel de democraţie occidentală. Ceea ce trebuie să învăţăm este poate un exerciţiu mai facil sau exercitarea mai facilă a procedurilor democratice”, mai spun ministrul Prună în interviu.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...