Israelul preia pentru prima oară preşedinţia unei comisii a ONU

Israelul a obţinut pentru prima oară luni preşedinţia uneia dintre cele şase comisii specializate ale Adunării Generale a ONU, spre marea dezamăgire a ţărilor arabe şi a palestinienilor, comentează AFP.
Economica.net - mar, 14 iun. 2016, 06:26
Israelul preia pentru prima oară preşedinţia unei comisii a ONU

În cadrul reînnoirii structurilor Adunării Generale, în pregătirea celei de-a 71-a sesiuni care începe în septembrie, ambasadorul israelian Danny Danon a fost ales preşedinte al comisiei însărcinate cu rezolvarea problemelor juridice.

El a primit 109 voturi din partea celor 193 de ţări membre într-un scrutin cu buletine secrete, în condiţiile în care instanţele comisiilor sunt alese în general prin consens, notează France Presse.

‘Sunt foarte mândru să fiu primul israelian ales la preşedinţia unei comisii’, a comentat Danon în faţa jurnaliştilor. ‘Ca preşedinte, voi lucra cu toate statele membre, inclusiv cu cele care nu m-au votat, şi voi continua să susţin adevăratele obiective ale ONU’, a adăugat el.

Reprezentantul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a denunţat o alegere ‘negativă şi o sursă de disensiuni’. El a estimat că ambasadorul israelian ‘reprezintă ocupaţia şi nu este calificat pentru a prezida comisia a şasea’, avertizând că ţările arabe se vor pune de acord asupra unui mod de a reacţiona.

Mansour a mai anunţat că biroul care îl asistă pe preşedintele comisiei este format din reprezentanţi ai ţărilor favorabile cauzei palestiniene (Pakistan, Venezuela, Ungaria şi Zambia).

‘Nu acceptăm ca o ţară care încalcă legile internaţionale orecum Israelul să poată decide asupra problemelor juridice la ONU’, a declarat presei ambasadorul yemenit, Khaled Aleymany, care prezidează în prezent grupul ţărilor arabe la Naţiunile Unite.

Într-un comunicat, misiunea israeliană a salutat ‘o reuşită istorică pentru Israel’, criticat adesea de ONU pentru politica sa de colonizare în Cisiordania şi pentru operaţiunile sale militare în Fâşia Gaza, comentează AFP.

‘De la aderarea Israelului la ONU în 1949, este pentru prima oară când un reprezentant israelian va prezida o comisie permanentă’, subliniază comunicatul.

Israelul intenţionează să profite de această tribună pentru a consolida textele ONU asupra luptei împotriva terorismului. ‘Israelul se află printre primele ţări în lume în ceea ce priveşte legislaţia internaţională şi lupta împotriva terorismului’, a afirmat Danon, adăugând: ‘Suntem bucuroşi să putem face să profite şi restul lumii de cunoştinţele noastre’.

Comisiile au un rol consultativ şi pregătesc proiectele de rezoluţie supuse apoi votului Adunării Generale.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...