Lavrov: Rusia nu se va lăsa antrenată într-o confruntare cu SUA, NATO şi UE

Rusia nu se va lăsa antrenată într-o confruntare cu SUA, NATO şi UE şi va fi capabilă în orice condiţii să asigure securitatea ţării şi a cetăţenilor săi, a declarat miercuri ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, într-un discurs susţinut în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), potrivit RIA Novosti.
Economica.net - mie, 15 iun. 2016, 11:19
Lavrov: Rusia nu se va lăsa antrenată într-o confruntare cu SUA, NATO şi UE

‘Nu intenţionăm să ne implicăm într-o confruntare în care suntem atraşi cu SUA, NATO şi Uniunea Europeană’, a reiterat şeful diplomaţiei ruse, adăugând că ‘obiceiurile conflictuale şi jocurile geopolitice cu sumă nulă doar împiedică eforturile pentru asigurarea unei dezvoltări durabile pe plan internaţional şi generează crize precum cea ucraineană’.

Referitor la situaţia din Ucraina, ministrul de externe rus a pledat pentru un dialog direct între Kiev, pe de o parte, şi Doneţk şi Lugansk, pe de altă parte, şi aplicarea deplină a acordurilor de la Minsk.

‘Conflictele din spaţiul CSI (Comunitatea Statelor Independente), la fel ca în orice altă regiune, pot fi soluţionate doar prin mijloace paşnice, politice, diplomatice şi alte mijloace nemilitare’, a afirmat Lavrov, indicând că acest lucru este valabil atât pentru criza ucraineană, cât şi pentru diferendele din Transnistria şi Nagorno-Karabah.

Rusia şi Occidentul traversează în prezent cea mai gravă criză de la încheierea războiului rece ca urmare a rolului Moscovei în situaţia din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...