Temerile legate de Brexit au determinat Fed să nu modifice rata dobânzii în SUA

Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, a anunţat miercuri menţinerea ratei dobânzii în intervalul actual cuprins între 0,25 şi 0,50%, citând ameninţarea Brexitului (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), ritmul lent de creare de noi locuri de muncă şi creşterea economică modestă, transmit BBC şi Reuters.
Economica.net - J, 16 iun. 2016, 06:07
Temerile legate de Brexit au determinat Fed să nu modifice rata dobânzii în SUA

‘Cred că este corect să spun că unul din factorii care au determinat decizia de astăzi este votul privind ‘Brexit’ de săptămâna viitoare. Evident, în funcţie de rezultatul votului, vom anunţa viitoarele noastre decizii’, a afirmat Janet Yellen.

Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, tabăra care susţine votul pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are un avans de şase puncte procentuale în faţa celor care sprijină rămânerea în blocul comunitar.

Nu este prima dată când Fed ia decizii de politică monetară ţinând cont de evoluţiile globale. Anul trecut, instituţia a amânat aşteptata majorare a dobânzii de bază din cauza turbulenţelor de pe pieţele financiare, provocate de încetinirea economiei chineze.

Economiştii sunt îngrijoraţi că ieşirea Marii Britanii din UE ar putea provoca noi turbulenţe de pe pieţele financiare iar ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a avertizat că ar putea fi adoptate noi măsuri de austeritate în cazul unui Brexit.

‘Referendumul reprezintă cu siguranţă o decizie extrem de importantă pentru Marea Britanie şi pentru Europa. Este o decizie care ar putea avea afecta condiţiile economice şi financiare de pe pieţele financiare globale. Dacă se va întâmpla asta, vor exista consecinţe asupra perspectivei economiei SUA şi vom ţine cont de aceste evoluţii când vom discuta politica monetară’, a afirmat preşedintele Rezervei Federale a SUA.

Oficialul a adăugat că ritmul îmbunătăţirii pieţei muncii a încetinit, ‘activitatea economică se extinde într-un ritm moderat iar indicatorii privind piaţa muncii se vor consolida chiar şi în cazul unei majorări graduale a ratei dobânzii’.

Fed se aşteaptă ca rata şomajului să ajungă la 4,7% până la sfârşitul acestui an, să scadă la 4,6% în 2017 şi să rămână la acest nivel în 2018. Economia SUA ar urma să înregistreze o creştere de doar 2% pe an, în uşoară scădere faţă de prognoza anterioară. estimează Rezerva Federală.

Fed a majorat dobânda de bază în luna decembrie 2015, prima majorare a costului creditului din ultimul deceniu, iar pentru acest an preconiza să adopte alte două noi majorări de dobândă. Însă, aceste planuri au trebuit revizuite având în vedere încetinirea economiei mondiale şi volatilitatea de pe pieţele financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și majoreze capacitatea de producție cu 1,27 milioane de vehicule. Planul......
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...