Business-urile afectate de insolvenţă în 2016 sunt cu 200% mai mari comparativ cu cele din 2015 – analiză

Business-urile afectate de insolvenţă în primele luni ale anului 2016 sunt cu 200% mai mari decât cele afectate în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de CITR.
Economica.net - joi, 16 iun. 2016, 11:41
Business-urile afectate de insolvenţă în 2016 sunt cu 200% mai mari comparativ cu cele din 2015 - analiză

Agricultura şi creşterea animalelor, industria (producţia) şi imobiliarele sunt principalele domenii de activitate afectate de insolvenţă în prima jumătate a anului 2016, conform analizei realizate de CITR pe companiile de impact în economie (companii cu active imobilizate mai mari de un milion de euro).

În aceeaşi perioadă a anului 2015 principalele domenii afectate erau serviciile, construcţiile şi comerţul.

Începutul de an a fost marcat de intrarea în insolvenţă a unor companii sau grupuri mari, cum ar fi Grupul Interagro, STG Steel, Prospecţiuni SA, Sity International, CET Govora, care, prin dimensiunea lor, atrag atenţia asupra domeniilor de activitate în care operează.

Analiza CITR ia în calcul companiile cu impact în economie care au intrat în insolvenţă sau aveau o cerere de insolvenţă depusă la finalul lunii mai 2016.

În primele cinci luni ale acestui an, numărul companiilor cu impact în economie ce au intrat în insolvenţă a scăzut cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, dimensiunile business-urilor afectate în acest an sunt mai mari cu peste 200%.

Potrivit analizei CITR, în perioada ianuarie-mai 2016 au intrat în insolvenţă 95 de companii cu active imobilizate peste un milion de euro, faţă de 104 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Alte 133 de companii cu active imobilizate de peste un milion de euro au în prezent cereri de insolvenţă depuse.

Cele 95 de companii în insolvenţă, însă, au împreună cu 3.000 mai mulţi angajaţi decât companiile de impact intrate în insolvenţă în prima parte a anului 2015 (12.165 angajaţi în 2016) şi o cifră de afaceri cumulată cu 216% mai mare (1,28 miliarde euro). Acestora li se adaugă companiile cu cereri depuse, dar proceduri nedeschise încă, ce însumează o cifră de afaceri de peste 2,1 miliarde euro şi aproximativ 23.000 de angajaţi.

‘În momentul de faţă credem că este important să tragem un semnal de alarmă companiilor mari, dar şi tuturor acelora care se uită la numărul în scădere, statistic, al procedurilor de insolvenţă, dar nu şi la adevărata dimensiune a fenomenului dată de impact. Fiecare business sau domeniu de activitate are propriile sale particularităţi. Desigur, însă, că impactul pe care îl poate avea într-un domeniu de activitate intrarea în insolvenţă a unor companii mari nu ar trebui să fie neglijat’, a declarat Andreea Cionca-Anghelof, managing partner CITR.

Dintre companiile de impact care au o cerere de insolvenţă depusă, 32% (după cifra de afaceri) sunt din comerţ, 23% din servicii şi 22% din construcţii. De asemenea, o împărţire pe regiuni în funcţie de cifra de afaceri a acestor companii, arată că cele mai mari companii ce par afectate de insolvenţă provin din Bucureşti (peste 550 milioane de euro este cifra de afaceri însumată a companiilor din acest judeţ ce au cereri de insolvenţă depuse), Ilfov (peste 340 milioane de euro cifra de afaceri cumulată), Constanţa (340 milioane de euro) şi Sibiu (301 milioane de euro).

CITR a gestionat procedura insolvenţei a peste 800 de societăţi comerciale şi este reprezentată la nivel naţional

Te-ar mai putea interesa și
Escrocherii cu criptomonede: sfaturi dovedite pentru utilizatorii de criptomonede
Escrocherii cu criptomonede: sfaturi dovedite pentru utilizatorii de criptomonede
Portofelele sunt folosite pentru a păstra criptomonedele și, datorită lor, fiecare investitor poate fi propria sa „bancă”. Deoarece au atras un interes deosebit, merită să aprofundăm un......
Lichidatorul Euroins a atacat contractul prin care fostul lider RCA a trimis în Bulgaria 300 de milioane de euro. Șeful Eurohold contestă autoritatea CITR, numit lichidator de Tribunal: „Nu a fost desemnat legal”
Lichidatorul Euroins a atacat contractul prin care fostul lider RCA a trimis în Bulgaria 300 de milioane de euro. Șeful ...
Assen Christov, președintele Eurohold, grupul bulgar din care făcea parte și falimentara Euroins România, contestă agresiv ...
Rusia și Ucraina pun frână exporturilor UE. Cum joacă România pe o piață care s-a micșorat deja cu 500.000 de tone
Rusia și Ucraina pun frână exporturilor UE. Cum joacă România pe o piață care s-a micșorat deja cu 500.000 de tone
Ritmul exporturilor de grâu din Europa va încetini în a doua jumătate a acestui an comercial din cauza concurenței puternice ...
Agricultorii mai au doar două luni pentru accesarea creditelor Rural Plus, cu garanția statului. Termen limită, 30 iunie 2024
Agricultorii mai au doar două luni pentru accesarea creditelor Rural Plus, cu garanția statului. Termen limită, 30 iunie ...
La 30 iunie 2024, programul dedicat agricultorilor, prin care creditele gen Rural Plus sunt garantate în proporție de 90% ...