Marea Britanie va părăsi UE abia la doi ani după un vot favorabil la referendum. Parlamentul poate bloca ieşirea

Marea Britanie va avea la dispoziţie cel puţin doi ani să negocieze ieşirea din Uniunea Europeană în cazul unui vot al majorităţii alegătorilor în acest sens, timp în care, teoretic, Parlamentul are dreptul de a bloca decizia ieşirii din Blocul comunitar.
Economica.net - S, 18 iun. 2016, 08:44
Marea Britanie va părăsi UE abia la doi ani după un vot favorabil la referendum. Parlamentul poate bloca ieşirea

Alegătorii britanici sunt chemaţi la urne pe 23 iunie pentru a stabili dacă Marea Britanie va rămâne membră a Uniunii Europene ori va părăsi Blocul comunitar.

Conform experţilor, dacă 50% plus unul dintre alegătorii veniţi la urne se pronunţă în favoarea ieşirii ţării din UE, părăsirea efectivă a Blocului comunitar se va produce după cel puţin doi ani.

În acest interval, Marea Britanie va continua să fie sub incidenţa tratatelor şi reglementărilor comunitare, dar nu va mai participa la procesul decizional, Londra urmând să negocieze termenii acordului de părăsire a Uniunii Europene.

În practică, negocierea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană va dura mai mult de doi ani, afirmă experţi citaţi de presa britanică.

Potrivit sondajelor de opinie, tabăra favorabilă menţinerii Marii Britanii în UE continuă să aibă un avantaj de câteva puncte procentuale, deşi în ultimele săptămâni grupul politic favorabil ieşirii din Blocul comunitar a avut un oarecare avans în opţiunile de vot.

Teoretic, membrii Parlamentului britanic ar putea bloca ieşirea Marii Britanii din UE, dat fiind că aplicarea rezultatului referendumului nu este obligatorie din punct de vedere legal. Totuşi, este puţin probabil ca membrii Parlamentului să nu ţină cont de votul cetăţenilor, pentru că ar risca pierderea următoarelor alegeri legislative.

Referendumul din 23 iunie nu are caracter obligatoriu din punct de vedere decizional, iar Parlamentul va trebui să adopte o serie de modificări legislative care ar permite ieşirea ţării din UE. Acordul de ieşire a Marii Britanii din UE va trebui ratificat de Parlament. Un vot împotrivă în Camera Lorzilor ori în Camera Comunelor ar bloca ieşirea din comunitatea europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...