Iohannis sesizează CCR privind Legea prin care primarii condamnaţi la închisoare cu suspendare nu îşi pierd funcţiile

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Economica.net - mie, 22 iun. 2016, 10:49
Iohannis sesizează CCR privind Legea prin care primarii condamnaţi la închisoare cu suspendare nu îşi pierd funcţiile

Preşedintele a sesizat judecătorii Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind statulul aleşilor locali potrivit căreia primarii, consilierii locali şi judeţeni care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie, cu suspendare, îşi pot păstra mandatul, şeful statului argumentând că actul normativ contravine Legii fundamentale, jurisprudenţei CCR, dar şi principiilor statului de drept.

„Noua opţiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real şi vine în contradicţie cu valorile sociale ocrotite prin lege. În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept”, se arată în sesizarea înaintată CCR.

De asemenea, Iohannis mai susţine că legea aduce atingere luptei anticorupţie.

„Diminuarea prin lege a standardelor de integritate şi de luptă împotriva corupţiei, în sensul că încetarea mandatului de ales local intervine doar în cazul condamnării definitive pentru infracţiunile de dare şi luare de mită, iar nu şi în cazul altor fapte de corupţie prevăzute în Codul penal şi în alte legi speciale, este de natură să afecteze un element constitutiv al statului de drept, precum şi angajamentele internaţionale asumate de România. Se încalcă, în consecinţă art. 11 coroborat cu art. 1 alin. (3) din Constituţie”, se mai menţioneză în sesizare.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...