Brexit: Chiar dacă britanicii ar decide să rămână în UE, acordul din februarie nu se va mai aplica – PPE

Referendumul prin care Marea Britanie a decis să iasă din Uniunea Europeană a anulat practic acordul pe care premierul David Cameron l-a încheiat cu blocul comunitar în luna februarie, astfel că, dacă Marea Britanie s-ar răzgândi şi ar alege totuşi să rămână în UE, ea nu ar mai beneficia de concesiile conţinute în acel acord şi va fi tratată ca oricare dintre celelalte 27 de state membre, a declarat marţi, la Bruxelles, preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, declaraţie făcută după summitul PPE care a precedat Consiliul European.
Economica.net - mie, 29 iun. 2016, 05:53
Brexit: Chiar dacă britanicii ar decide să rămână în UE, acordul din februarie nu se va mai aplica - PPE

‘Astăzi, şefii de stat şi de guvern (din PPE) au explicat cum va avea Brexitul consecinţe asupra unei ţări sau alteia. Am avut o discuţie aprofundată pe acest subiect (…) Am avut o poziţie practic unanimă despre cum vom merge mai departe în cazul Brexitului’, a afirmat Daul, la o întâlnire cu un grup de ziarişti.

Întrebat dacă poziţia ‘practic unanimă’, în loc de ‘unanimă’, a fost determinată de vreun vot împotrivă sau de vreo abţinere, eventual a premierului ungar Viktor Orban, Daul a explicat faptul că la summiturile PPE nu există voturi. ‘Cel care nu este de acord, o spune. Viktor Orban nu a spus că nu este de acord. El a fost aici astăzi, a fost foarte calm, foarte înţelept’, a apreciat preşedintele PPE.

Referindu-se la evoluţiile ce pot rezulta în urma referendumului britanic, Daul a subliniat că trebuie acordată atenţia cuvenită la ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare. El a menţionat că, şi dacă Marea Britanie s-ar răzgândi şi ar decide să rămână în UE, referendumul din 23 iunie va avea un impact, şi anume că ‘acest vot a anulat pentru Marea Britanie toate avantajele pe care le-a negociat până în prezent’. ‘Indiferent că este vorba de avantaje bugetare sau altceva, orice avantaje. Iar acum ei sunt o ţară printre cele 27, aşadar o a 28-a ţară dacă vor spune că vor să rămână’ a indicat Daul, subliniind de asemenea că această opinie a fost împărtăşită de participanţii la summitul PPE.

Prin acordul încheiat în luna februarie, în schimbul susţinerii rămânerii în UE în timpul campaniei premergătoare referendumului din 23 iunie, liderii europeni i-au făcut premierului David Cameron o serie de concesii, cele mai importante fiind promisiunea că Marea Britanie va fi exceptată de la participarea la o ‘Uniune tot mai strânsă’ şi aşa-numita ‘frână de urgenţă’, respectiv posibilitatea de a suspenda timp de patru ani ajutoarele sociale pentru imigranţii comunitari nou-veniţi.

Pe de altă parte, Daul a declarat că la summitul PPE s-a discutat şi despre solicitările privind demisia preşedinţilor Comisiei Europene şi Consiliului European, Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, ca urmare a rezultatului referendumului britanic. Preşedintele PPE a exclus posibilitatea ca vreunul dintre cei doi să-şi dea demisia. El a invocat faptul că Juncker şi Tusk reprezintă instituţii şi ‘nu putem demite instituţii europene’. ‘Ştiţi că eu nu reacţionez niciodată la aşa ceva. Câinii latră, caravana trece’, a mai spus Daul tot despre cererile legate de demisia celor doi preşedinţi.

Joseph Daul a admis totuşi că după referendumul britanic Uniunea Europeană are nevoie de un proces de reflecţie, precizând că la summitul PPE de marţi s-a discutat şi despre ‘ce putem oferi, care sunt temele pe care trebuie să le evidenţiem la nivelul Europei, la nivelul cetăţeanului european şi a căror funcţionare o putem îmbunătăţi’. ‘Un dosar este imigraţia, cum o putem gestiona mai bine, pentru că imigraţia nu s-a terminat, cum putem asigura mai bine securitatea concetăţenilor noştri, toate celelalte dosare, cercetarea, dezvoltarea’, a enumerat Daul. El a mai precizat că una dintre temele Congresului PPE din 2017 va fi viitorul Europei.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport Congres)
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport Congres)
Războiul de şase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va creşte cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marţi Biroul de......
Coaliţia militară din Golf condusă de Arabia Saudită îi acuză pe rebelii houthi că au lansat o dronă asupra oraşului Mecca
Coaliţia militară din Golf condusă de Arabia Saudită îi acuză pe rebelii houthi că au lansat o dronă asupra oraşului ...
Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită a afirmat miercuri că a distrus o dronă lansată de rebelii houthi din ...
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, burse şi alte ştiri financiare 16 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, ...
Curs valutar interbancar, cotaţiile petrolului şi cum a închis Bursa de la Bucureşti şi Wall Street. Euro se apropie ...
Ce se întâmplă după un accident: de la constatare la repararea mașinii
Ce se întâmplă după un accident: de la constatare la repararea mașinii
Un accident auto nu se încheie în momentul în care mașinile sunt trase pe dreapta. După ce trece momentul impactului ...