Nuţă, Unicredit Bank: Facebook şi Google stau pe foarte mulţi bani şi vor da credite din banii lor

Marile companii internaţionale oferă tot mai mult canale alternative de plăţi sau se gândesc să intre pe acest segment, inclusiv Apple, Google, Facebook, adaptându-se la comportamentul şi cerinţele noii generaţii de consumatori.
Economica.net - S, 02 iul. 2016, 17:05
Nuţă, Unicredit Bank: Facebook şi Google stau pe foarte mulţi bani şi vor da credite din banii lor

„Generaţia nouă nu mai vrea să facă lucrurile la fel ca părinţii, tinerii nu vor să vină la bancă, aşa că vor căuta alte alternative financiare. De aceea creşte zona de fintech”, a spus Anca Nuţă, director marketing Unicredit Bank România, potrivit Mediafax.

În România, această tendinţă este încă la început, marea masa de clienţi ai băncilor preferând încă interacţiunea face to face.

„Noi dăm credite din banii deponenţilor, în timp ce Facebook, Google vor da credit din banii lor. Ei stau pe foarte mulţi bani”, a mai spus Anca Nuţă, conform sursei menţionate.

Te-ar mai putea interesa și
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din Deva. Unitatea a fost relocată într-un spațiu cu o suprafață dublă......
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Industria auto europeană se confruntă cu un decalaj tot mai mare între redresarea cererii și scăderea performanței ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul ...