Achim Irimescu: România trebuie să reducă exporturile de cereale şi să le folosească pentru creşterea animalelor

România trebuie să reducă pe cât posibil exporturile de cereale şi să le folosească pentru creşterea animalelor, astfel încât să îşi poată asigura autoconsumul la carne, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la Forumul Administraţiei Publice Locale, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 04 iul. 2016, 16:39
Achim Irimescu: România trebuie să reducă exporturile de cereale şi să le folosească pentru creşterea animalelor

‘România exportă cu preponderenţă materii prime, cereale şi tutun sau produse din sectorul tutunului. În acest sens, este esenţial ca MADR să aibă în vedere creşterea valorii adăugate care se realizează în România şi reducerea pe cât posibil a exportului de cereale. Aceste cereale trebuie să le folosim la creşterea animalelor, să vindem sau măcar să ne asigurăm autoconsumul la carne, pentru că suntem net importatori sau la limită la carnea de porc, suntem importatori de carne vită şi de ovină. Deşi avem peste 12 milioane de ovine, sunt rase care nu sunt cel mai bine adaptate gusturilor anumitor consumatori’, a precizat Irimescu.

Deşi în anii 2013 şi 2014, România a avut o balanţă comercială pozitivă cu produse agroalimentare datorită unei producţii bune de cereale şi a unui preţ bun, şeful MADR a precizat că, în 2015, România a redevenit stat net importator de produse agroalimentare.

‘În 2015, am redevenit stat net importator de produse agroalimentare, cu importuri de 5,7 miliarde de euro şi exporturi de 5,6 miliarde de euro, deci o balanţă negativă de 100 de milioane de euro’, a subliniat Irimescu.

În opinia ministrului, producţia alimentară reprezintă o provocare la nivel mondial, în condiţiile în care, anual, pe glob se pierd prin degradarea terenurilor sau prin defrişare circa două milioane de hectare, iar condiţiile climatice afectează performanţa în acest sector.

‘Dacă discutăm de schimbări climatice, un obiectiv important este limitarea amprentei de carbon, promovarea agriculturii ecologice, managementul adecvat al apei şi încurajarea energiei regenerabile. Deşi agricultura este şi o soluţie pentru reducerea gazelor cu efect de seră, avem totuşi probleme de poluare şi de emisii. Ca un fapt divers, toate bovinele din lume emit gaze cu efect de seră exact cât transporturile toate cumulate: trenuri, vapoare, avioane şi autoturisme – 14% din emisii. Sectorul bovinelor este responsabil de acest lucru, dar nu înseamnă că trebuie să renunţăm la carnea de vită. Sunt soluţii în acest sens care pot fi aduse şi, recent, cercetătorii britanici au găsit o soluţie de reducere cu 40% a gazelor, a metanului în procesul de digestie al bovinelor’, a precizat ministrul Agriculturii.

Nu în ultimul rând, Irimescu a precizat că România are încă probleme cu managementul adecvat al apei, deşi există multe resurse de apă.

‘Din păcate, ne confruntăm în anii secetoşi cu o gestiune necorespunzătoare a apei, nu am ajuns să avem asigurată apa de irigaţii constant şi pentru toţi producătorii. De asemenea, legat de obiectivul privind standardul de viaţă în zona rurală, asigurarea infrastructurii este foarte importantă, pentru că România şochează pentru că este pe ultimul loc la toalete. Avem cele mai multe toalete în curte, deci nivelul de trai este de departe de ceea ce ar trebui să fie’, a adăugat ministrul Agriculturii.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...