Cinci condamnaţi la moarte, executaţi după atentatul de la Bagdad

Cinci condamnaţi la moarte au fost executaţi luni în Irak, a anunţat Ministerul Justiţiei, a doua zi după un atentat sinucigaş al grupării jihadiste Statul Islamic (Sl) care a ucis peste 200 de persoane la Bagdad, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 04 iul. 2016, 19:42
Cinci condamnaţi la moarte, executaţi după atentatul de la Bagdad

‘Anunţăm aplicarea în această dimineaţă a pedepsei cu moartea contra a cinci prizonieri’, a declarat ministerul, fără a specifica crimele pentru care ei au fost condamnaţi la moarte.

Într-un comunicat, ministerul prezintă condoleanţe familiilor îndoliate de atentatul comis duminică la Bagdad şi irakienilor în general, subliniind că vrea ‘să-i informeze că fraţii lor din cadrul Ministerului Justiţiei continuă să-i pedepsească sever pe toţi cei care au mâinile pătate de sânge irakian’.

Un atentat sinucigaş al SI a făcut duminică peste 200 de morţi la Bagdad, cel mai grav în ţară în ultimii ani.

Irakul face obiectul unor critici repetate din partea diplomaţilor, experţilor şi organizaţiilor de apărare a drepturile omului care denunţă un sistem judiciar şubred şi, în consecinţă, execuţiile pronunţate contra unor persoane care nu sunt în mod necesar vinovate de crimele pentru care au fost condamnate, notează France Presse.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu, transmite......
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea ...
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...