China schimbă modul de calcul al PIB-ului

Biroul Naţional de Statistică (BNS) din China a anunţat marţi că a introdus unele modificări cu privire la modul de calcul al Produsului Intern Brut, astfel că a revizuit în sus cu 120 de miliarde de euro cifrele privind valoarea economiei chineze în 2015, o modificare care nu face decât să alimenteze scepticismul cu privire la fiabilitatea datelor statistice furnizate de autorităţile chineze, informează AFP.
Economica.net - mar, 05 iul. 2016, 12:46
China schimbă modul de calcul al PIB-ului

Într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet, Biroul Naţional de Statistică a explicat că a început să utilizeze o nouă metodologie ‘care reflectă mai bine contribuţia inovaţiei la creşterea economică’. Practic, cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare (R&D) ale companiilor vor fi calculate ca făcând parte din formarea de capital fix şi nu ca parte din consumul intermediar.

Biroul Naţional de Statistică (BNS) va utiliza noua metodologie pentru calcularea PIB-ului începând de acum înainte dar a revizuit şi cifrele anuale începând din 1952. În consecinţă, datele privind PIB-ul Chinei au fost modificate uşor ca urmare a noii metodologii. De exemplu, în 2015 ritmul de creştere înregistrat de economia chineză a fost cu 0,04 puncte procentuale mai mare decât se estima anterior.

BNS a introdus şi în luna septembrie a anului trecut o modificare a metodologiei, care vizează calcularea PIB-ului pentru fiecare trimestru independent şi nu pe o bază cumulată de la începutul anului, ceea ce a condus la noi revizuiri. O nouă modificare a modului de calcul nu va risipi îndoielile care planează asupra statisticilor guvernamentale chineze cu privire la creşterea economică.

Autorităţile chineze publică cifrele privind PIB-ul la doar două săptămâni după sfârşitul fiecărui trimestru, o rapiditate dezarmantă având în vedere mărimea economiei chineze, a doua economie a lumii, iar cifrele la nivel naţional nu corespund cu totalul cifrelor distincte pe provincii şi regiuni. Unii analişti acuză Beijingul că umflă cifrele, iar creşterea economică a Chinei ar putea fi mai mică decât cifrele oficiale.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...