S-a deschis al treilea hotel DoubleTree by Hilton în România

Hotelul Cavaler din Sighişoara s-a afiliat brandului Double Tree by Hilton şi marchează intrarea brandului în oraş, fiind a şasea proprietate din portofoliul din România, a anunţat compania într-un comunicat de presă.
Economica.net - S, 09 iul. 2016, 14:32
S-a deschis al treilea hotel DoubleTree by Hilton în România

În urma unui proces de renovare, hotelul Cavaler s-a redeschis şi oferă 74 de camere moderne, inclusif apartamente şi camere de tip suites. Hotelul Cavaler se alături altor 70 de hoteluri care operează sub brandul DoubleTree by Hilton din întreaga Europă.

Hotelul mai dispune şi de un restaurant, Terasa Domnişei, iar gustările şi cocktailurile se pot servi la barul din lobby, în timp ce preparate din bucătărie tradiţională românească pot fi servite la restaurantul Don Quijote.

Unitatea mai dispune şi de un spaţiu multifuncţional de întâlniri, car epoate găzdui până la 300 de persoane.

„Suntem încântaţi că am deschis acest hotel, care se alături celorlalte două proprieatăţi DoubleTree din România”, spune Diana Vaughan, senior vice-preşedinte şi directorul global al DoubleTree by Hilton. „Cavaler va oferi confortul şi ospitalitatea hotelurilor specifice DoubleTree”, a mai adăuga aceasta.

Hotelul mai are şi un centru SPA, cu o gamă variată de tratamente, inclusiv masaj turcesc.

Te-ar mai putea interesa și
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest, dar a ţinut să......
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...