România ar putea avea servicii de internet mobil la viteze de 1 Gbps

România ar putea avea servicii de internet mobil la viteze de 1 Gbps pentru descărcarea datelor şi 150 Mbps pentru încărcarea datelor în patru ani a declarat în cadrul unei conferinţe Ştefan Slavnicu, chief technology officer al Orange România, scrie Mediafax.
Economica.net - D, 17 iul. 2016, 10:34
România ar putea avea servicii de internet mobil la viteze de 1 Gbps

„În cel mult 2020 am putea vedea în România la nivel comercial această tehnologie (care asigură viteze de net mobil de 1 Gbps – n. red.). Poate apărea şi mai devreme dacă apetitul utilizatorilor şi evoluţia industriei vor permite acest lucru. O astfel de tehnologie probabil că va necesita un upgrade tehnologic al reţelei de acces şi de transport, a echipamentelor de bază (core) ale reţelei. Se vor face aceste lucruri în paşi în următorii ani de zile”, a declarat Slavnicu.

Directorul de tehnologie al Orange a făcut o demonstraţie a vitezelor de 1 Gbps prin intermediul unei infrastructuri mobile, utilizând o reţea de test, creată cu ajutorul unor echipamente puse la dispoziţie de producătorul chinez de echipamente pentru operatorii de comunicaţii Huawei.

„Este primul test făcut în România. Pentru a atinge această viteză am agregat întregul spectru radio deţinut de Orange în România. Am folosit terminale modem prototip livrate de Huawei, care ne este partener în acest demo”, a adăugat directorul de tehnologie al Orange.

Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, are aproximativ zece milioane de clienţi, dintre care aproximativ o jumătate au contracte de abonament. Anul trecut compania a avut venituri de aproape un miliard de euro, în creştere faţă de anul precedent.
 

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...