Poştaşii ameninţă cu proteste. Lider sindical: Suntem pregătiţi să aprindem fitilul în septembrie

Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Matei Brătianu, a declarat luni la Sfântu Gheorghe că angajaţii din acest domeniu vor declanşa acţiuni de protest în luna septembrie, nemulţumiţi de refuzul conducerii companiei de a le soluţiona revendicările, printre care mărirea salariilor.
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 12:25
Poştaşii ameninţă cu proteste. Lider sindical: Suntem pregătiţi să aprindem fitilul în septembrie

Matei Brătianu a declarat, într-o conferinţă de presă, că Poşta Română este ‘căpuşată’ de cel puţin 200 de persoane angajate pe ‘criterii politice, de rudenie sau cumetrie’, care iau salarii considerabile şi nu fac altceva decât ‘stau pe mal şi împing apa să curgă la vale’. El a criticat actuala echipă de conducere pentru că nu este preocupată de creşterea veniturilor companiei, avertizând că acestea sunt în scădere, inclusiv prin încheierea unor contracte ‘paguboase’.

Brătianu a mai spus că în rândul celor aproape 21.000 de sindicalişti din domeniu există o stare generală de nemulţumire, iar cel mai probabil acţiunile de protest vor fi declanşate în luna septembrie, în apropierea alegerilor generale, când politicienii sunt mai uşor de ‘sensibilizat’.

‘Suntem pregătiţi să aprindem fitilul’, a afirmat Matei Brătianu.

Sindicaliştii din Poşta Română revendică majorarea salariilor cu 200 de lei, subvenţionarea biletelor de odihnă şi tratament, reacordarea cadourilor în bani cu ocazia sărbătorilor şi acordarea unor sporuri pentru muncă suplimentară. De asemenea, solicită acordarea concediilor de odihnă cuvenite agenţilor poştali şi protecţia salariaţilor defavorizaţi, încadrarea agenţilor, a factorilor poştali şi a salariaţilor din centrele de tranzit care lucrează numai în program de noapte în grupa de condiţii speciale de muncă, modificarea Codului Muncii în ce priveşte zilele libere neplătite, achiziţionarea de softuri şi echipamente performante şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale angajaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...