Turcia: Lecţiile unei lovituri de stat eşuate – Le Monde

Adaugă-ne ca sursă preferată

De data aceasta însă, eşecul puciului este ilustrarea profundelor mutaţii prin care a trecut Turcia, se arată într-un editorial publicat luni de Le Monde.

Acum niciun partid, niciun sindicat şi nicio organizaţie a societăţii civile nu i-a susţinut pe militarii pucişti, chiar dacă proclamaţia lor citită la televiziunea publică pe care au ocupat-o menţiona principiile de bază puse de fiecare dată în prim plan de armată pentru a-şi justifica intervenţia.

De asemenea, nici acea parte a Turciei care nu se regăseşte în politica preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi este îngrijorată de derivele sale autoritare, cum ar fi islamizarea crescândă a ţării, nu doreşte restabilirea tutelei militare care a afectat de-a lungul anilor democraţia turcă.

Loviturile de stat precedente au fost toate sprijinite de o bună parte a opiniei publice, sau chiar de majoritatea ei, întrucât a văzut atunci în armată gardianul autoproclamat al Republicii, unităţii şi laicităţii ţării. Însă de data aceasta, zeci de mii de oameni au înfruntat puciştii pe străzile din Ankara şi Istanbul, mai ales că a ieşit repede în evidenţă faptul că numai o mică facţiune din armată este implicată.

Societatea turcă s-a transformat profund datorită refomelor lansate la începutul anilor 2000 de Erdogan şi de partidul său AKP (Justiţie şi Dezvoltare) pentru apropierea de Uniunea Europeană. Numeroşi turci vedeau şi încă mai văd în Europa o garanţie a democraţiei şi a bunăstării. Pentru puterea islamo-conservatoare, UE şi reformele impuse pentru deschiderea negocierilor de aderare au fost o ocazie de a pune la punct birocraţia kemalistă şi armata.

Însă acum tot mai mulţi europeni nu cred că o Turcie tot mai autoritară şi naţionalistă poate fi integrată în UE. Şi nici liderii AKP, în pofida a ceea ce ei declară, nu par să dorească această integrare. Totuşi, procesul de reforme, deşi este în prezent într-un punct mort, a dat rezultate. O societate civilă dinamică s-a afirmat, iar venitul pe cap de locuitor s-a triplat. Cât despre armată, cu toate diferendele pe care le-a avut cu Erdogan, aceasta i-a rămas loială.

Dar astăzi principala ameninţare asupra libertăţii în Turcia este reprezentată de excesele unui preşedinte şi lider carismatic al unui partid care, începând din anul 2002, a câştigat aproape toate alegerile. Pe fondul conflictului cu rebeliunea kurdă şi atentatelor grupării Statul Islamic, Erdogan pozează în garant împotriva haosului. Iar acum tentativa de lovitură de stat îi consolidează poziţia, mai ales că toate partidele şi aliaţii occidentali au făcut bloc în jurul lui.

Totuşi, deriva lui autoritară riscă să se accentueze, mai ales că a văzut concretizarea comploturilor despre care el a mai vorbit. Mii de militari, dar şi magistraţi, au fost deja arestaţi, iar represiunea se poate extinde. Erdogan ar putea să profite de noua situaţie pentru a poza în unificator al naţiunii, pentru a accelera implementarea planurilor sale de creare a unei republici prezidenţiale şi a-şi consolida tot mai mult o putere pe care nu o împarte cu nimeni.