Şeful FMI, trimis în judecată de justiţia franceză

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, va apărea în faţa unei instanţe judecătoreşti într-un dosar de arbitraj ce datează din perioada în care aceasta ocupa funcţia de ministru francez al Economiei, a anunţat, vineri, Curtea de Casaţie, transmit DPA şi Reuters.
Economica.net - vin, 22 iul. 2016, 13:11
Şeful FMI, trimis în judecată de justiţia franceză

Christine Lagarde va trebui să apară în faţa Curţii de Justiţie a Republicii Franceze (CJR), singura instanţă abilitată să ancheteze foşti membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor.

Patrick Maisonneuve, avocatul lui Christine Lagarde, şi-a exprimat regretul în privinţa deciziei şi a afirmat că este convins că instanţa va arăta nevinovăţia clientei sale.

În luna decembrie a anului trecut, magistraţii de la CJR au decis să o trimită în judecată pe Christine Lagarde într-un proces pentru ‘neglijenţă’, însă fostul ministru al Economiei a făcut recurs la Curtea de Casaţie.

Perspectiva unui proces este una jenantă pentru Christine Lagarde, care tocmai şi-a început al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internaţional. Dacă va avea loc un proces, Lagarde riscă un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro.

Fostului ministru al Economiei i se reproşează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiţie, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie şi Credit Lyonnais.

Litigiul viza o tranzacţie ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participaţia pe care o deţinea la producătorul german de îmbrăcăminte şi echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acţiune în justiţie, susţinând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obţinut de la stat despăgubiri de 420 milioane euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiţie.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a interzis accesul CNN și Politico la Casa Albă
Trump a interzis accesul CNN și Politico la Casa Albă
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri interzicerea accesului la Casa Albă canalelor de televiziune CNN şi MSNOW (fost MSNBC), precum şi publicaţiei online Politico "cu efect......
Companiile statului român se întrec în creșterea prețului la energia electrică. ELCEN a bătut CE Oltenia și a vândut curentul cu aproape 1.100 de lei/MWh. De ce avem aceste prețuri uriașe
Companiile statului român se întrec în creșterea prețului la energia electrică. ELCEN a bătut CE Oltenia și a vândut ...
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a reușit să vândă ...
Fenomenul meteo care ne-ar putea ajuta să evităm criza energetică profundă în această iarnă. Ce spun prognozele
Fenomenul meteo care ne-ar putea ajuta să evităm criza energetică profundă în această iarnă. Ce spun prognozele
Prognozele privind evoluția fenomenlui meteorologic El Niño în această iarnă sunt un semn bun pentru potențialul de ...
VIDEO Se construiește o nouă fabrică în România: o cooperativă de fermieri români investește 45 de milioane de euro într-o fabrică de ulei în județul Cluj
VIDEO Se construiește o nouă fabrică în România: o cooperativă de fermieri români investește 45 de milioane de euro ...
O cooperativă din care fac parte 21 de fermieri investește 45 de milioane de euro într-o nouă fabrică de ulei din România. ...