Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut de DNA

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Economica.net - vin, 29 iul. 2016, 03:42
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut de DNA

Potrivit surselor citate, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (n.r. – Liviu Mihaiu).

Sursele au arătat că acesta nu a recunoscut că a primit bani.

Aceleaşi surse au precizat că banii au fost duşi la Bogdan Olteanu cash printr-un intermediar al lui Vîntu.

Suma despre care se vorbeşte în acest caz s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro, dar se face referire şi la sprijin electoral, servicii de marketing şi consultanţă pentru traficarea influenţei în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării, zonă în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu avea interese economice, au mai spus sursele citate.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupţie.

Ulterior, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Călin Popescu-Tăriceanu şi Bogdan Olteanu ar fi implicaţi într-un nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu privind fapte de corupţie în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării, însă preşedintele Senatului a refuzat să le comenteze.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a susţinut că, ”după ce se va aduna un număr de denunţuri măcar cu două cifre”, va da următorul răspuns pentru toate înscenările: ”Oricât aş fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri”.

”Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menţionat într-un fel sau altul în denunţul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aştept ca, odată cu apropierea alegerilor, mai mulţi arestaţi, condamnaţi, anchetaţi, suspecţi, inculpaţi etc să facă denunţuri împotriva mea, pentru a obţine promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în faţa legii şi vor rămâne cu banii furaţi, eventual. După ce se va aduna un număr de denunţuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: ‘Oricât aş fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri”’, a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a adăugat că fostul preşedinte Traian Băsescu, ”atunci când era la apogeul puterii sale”, a făcut numeroase eforturi de a-l elimina din fruntea Guvernului şi din politică. ”N-a reuşit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupţie”, a susţinut preşedintele Senatului.

La rândul său, fostul guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu a ştiut şi nici nu a participat la pretinsa tranzacţie vehiculată în presă pentru numirea sa în funcţie şi, ironic, s-a declarat ”onorat” de faptul că ‘transferul’ său a avut o asemenea cotă.

”Mă bucur că am fost guvernatorul DD timp de aproape cinci luni (2008 – 2009) şi că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbanism şi construcţii în DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor. Nu am ştiut şi nici participat la acea pretinsă tranzacţie pe spezele numirii mele ca guvernator. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (şi) pe şeful Camerei Deputaţilor la mână. Dacă e să intrăm în alt registru, sunt ‘onorat’ că ‘transferul’ meu a avut o asemenea cotă, dar sunt îngrozit că unul dintre cei mai buni/oneşti guvernatori ai DD (mă iertaţi 🙂 ) a ajuns în fruntea DD printr-un asemenea act de corupţie la un asemenea nivel”, a scris fostul guvernator pe Facebook.

Totodată, el a susţinut că nimeni dintre cei implicaţi în acest scandal ‘sud-american’ nu l-a sunat vreodată să-i ceară ceva. ”Pentru simplul motiv că astea au fost condiţiile pe care le-am pus Guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul. Justiţia să-şi facă (toată) datoria!”, a mai spus Liviu Mihaiu.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...