Ministerul Muncii primeşte cei mai mulţi bani la rectificarea bugetară, 2,80 miliarde de lei

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice primeşte cei mai mulţi bani la prima rectificare bugetară din acest an, respectiv 2,80 miliarde de lei destinaţi asistenţei sociale, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Economica.net - vin, 29 iul. 2016, 09:28
Ministerul Muncii primeşte cei mai mulţi bani la rectificarea bugetară, 2,80 miliarde de lei

Din cei 2,80 miliarde de lei, 1,4 miliarde de lei sunt alocaţi plăţii integrale a drepturilor de asistenţă socială (indemnizaţii pentru creştere copil, ajutoare sociale, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoanele cu handicap), iar 1,42 miliarde de lei reprezintă subvenţia de echilibrare pentru bugetul asigurărilor sociale de stat.

Limita minimă a indemnizaţiei pentru creşterea copilului a crescut, de la 1 iulie, la 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (salariul minim este 1.250 lei), faţă de 600 lei, iar persoanele care au optat pentru o perioadă de concediu pentru creşterea copilului de până la un an se pot întoarce pentru a beneficia de perioadă prelungită de doi ani de zile. Limita maximă a indemnizaţiei a fost eliminată, aceasta urmând să fie calculată la 85% din veniturile nete realizate. A

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...