Preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta: Marea Britanie şi Polonia, pieţe ţintă pentru 2017, şi noi chartere la Constanţa

Marea Britanie şi Polonia sunt pieţele ţintă pe care le vizăm pentru atragerea de turişti străini în 2017, concomitent cu diversificarea ofertei de zboruri interne şi internaţionale din şi înspre Constanţa, a declarat pentru Agerpres Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării (ALDD) şi preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din Romania (FAPT).
Economica.net - D, 31 iul. 2016, 08:13
Preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta: Marea Britanie şi Polonia, pieţe ţintă pentru 2017, şi noi chartere la Constanţa

‘Numărul turiştilor străini care aleg litoralul românesc a crescut semnificativ în acest an. Ne interesează să creştem cifrele pe incoming pentru că pe piaţa naţională stăm bine. Întotdeauna avem foarte mulţi turişti români care aleg litoralul nostru. Acum ducem o politică constantă de atragere de turişti de pe pieţe noi. Proiectul cu Israel s-a dovedit unul de succes, un proiect în care ALDD a investit o campanie întreaga de promovare, în care Asociaţia a investit bani din taxa de promovare. Londra, Anglia în general, este a doua piaţă de interes în acest moment. Una dintre noutăţi este lansarea unui produs dedicat – Mamaia bachelor party, adică petreceri pentru burlacii britanici, petreceri de dinaintea de nuntă’, precizează Corina Martin.

Glumind, aceasta spune, că ei ‘s-ar putea să rămână aici şi să-şi anuleze nunţile din Anglia’. O altă premieră va fi, în toamna acestui an, când ALDD va organiza un infotrip pentru agenţi de turism britanici şi organizatori de evenimente, pentru petrecerile de burlaci, dar nu numai.

‘Gândim o gamă mai largă de evenimente pentru piaţa Marii Britanii. Dar aducem şi agenţi de turism din Polonia, prin omologul ANAT-ului românesc. Sunt două pieţe noi pe care le abordăm Polonia şi Marea Britanie. Sunt următoare două pieţe ca importanţă pentru litoralul românesc după Israel ‘, precizează Corina Martin.

În vederea continuării strategiei de dezvoltare a traficului aerian pe Mihail Kogalniceanu International Airport, Asociaţia Litoral – Delta Dunării a demarat împreună cu conducerea aeroportului campania ‘From Constanta to the World’, pentru diversificarea ofertei de zboruri interne şi internaţionale din şi în Constanţa, începând din anul 2017.

În ceea ce priveşte sezonul actual, Corina Martin spune că pentru următoarele săptămâni litoralul are un grad de ocupare de 100%, în principal evenimentelor care se desfăşoară aici.

‘După Bucureşti, în această perioadă cred că litoralul, în special zona Constanţa – Mamaia, este pe locul doi în ceea ce priveşte organizarea de evenimente. Cred că suntem înaintea Clujului. Iar aceasta se traduce printr-un grad de ocupare maxim, inclusiv în campinguri. Inclusiv in zona Tuzla care nu este propriu-zis o staţiune se campează oamenii cu cortul în încercarea de a mai găsi un loc. Avem camping-uri pe toată zona litoralului şi sunt pline. Întotdeauna când Mamaia este ocupata 100%, Eforie şi Năvodari-ul dar şi Constanţa preiau din surplus. De aceea soluţia aceasta de a merge cu cortul sau cu rulota este aleasă de foarte mulţi turişti’, spune Corina Martin.

Aceasta apreciază că cei mai mulţi turişti străini care folosesc mare parte din capacitatea camping-urilor de pe litoralul românesc sunt polonezii şi germanii.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Operatorul naţional aerian TAROM anunţă extinderea capacităţii de întreţinere şi reparaţii la Otopeni, atât în hangar, cât şi la linie, iar noile autorizări acoperă inclusiv aeronave......
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – CFA România
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – ...
Risc mare de recesiune şi euro în creştere. Ce se va întâmpla cu preţul petrolului, inflaţia, cursul BNR şi deficitul ...
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard a trecut pe profit în primul semestru, iar afacerile au crescut cu 10,5% în față de aceeași perioadă a ...
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties va scădea cu 15-20%
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties ...
One United Properties estimează o reducere cu 15-20% a profitului net consolidat bugetat pentru acest an din cauza atacului ...