Mugur Isărescu se opune publicării salariilor directorilor din BNR

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, se opune publicării salariilor directorilor din banca centrală, având în vedere că aceştia lucrează într-o piaţă internaţională şi trebuie plătiţi concurenţial cu cei din alte ţări.
Economica.net - lun, 08 aug. 2016, 11:45
Mugur Isărescu se opune publicării salariilor directorilor din BNR

‘Spre sfârşitul lunii, Consiliul de Administraţie va veni şi va face publice trei elemente cu privire la salarizarea din BNR. (…) Vom stabili care este gradul de acoperire: ne ducem şi cu directorii, şi pe la şefii de servicii sau rămânem doar noi, cei din CA. (…) Eu, personal, am să mă opun şi am să votez împotriva publicării salariilor directorilor. Această instituţie este una care lucrează în piaţa internaţională. Şi veţi vedea că, în afară de 3- 4 bănci nordice, nicio ţară europeană nu îşi publică salariile directorilor, pentru că ele fac parte din concurenţa instituţională. Eu optez pentru asta. Nu ştiu ce va face CA, dar trebuie să luăm o hotărâre şi aici, pentru că altfel intervine o suită de discuţii pe această temă a salarizării care nu este benefică Băncii Naţionale’, a declarat luni Mugur Isărescu.

În plus, el a menţionat că va fi publicată, tot la finalul lunii, şi situaţia în alte ţări europene, pentru că există astfel de comparaţii în mediul public. ‘Veţi constata, pentru că noi am făcut un documentar, că nu avem o situaţie omogenă. Nici băncile centrale nu sunt omogene. Spre exemplu, Banca Naţională a Ungariei nu face supraveghere’, a subliniat guvernatorul BNR.

Totodată, şeful BNR a precizat că CA al BNR se ocupă inclusiv de rezolvarea contestaţiilor depuse de instituţiile de credit cu privire la sancţiunile primite. ‘Cred că suntem singura bancă centrală din Europa care are această funcţie, dar analizăm contestaţiile pe care le fac băncile şi IFN-urile faţă de sancţiunile date de Direcţia de Supraveghere. Este prevăzută în lege şi deci CA se ocupă şi de asta’, a menţionat Mugur Isărescu.

Potrivit acestuia, în momentul în care Banca Naţională a decis să nu publice salariile, situaţia era similară în majoritatea băncilor centrale din Europa. ‘Decizia de a nu publica făcea parte din atributul de independenţă financiară a băncii centrale. Să poată stabili salariile astfel încât să îndeplineasă şi obiectivele din mandat – stabilitatea preţurilor, a cursului de schimb, stabilitatea financiară (deşi cele două din urmă nu sunt clar menţionate în mandat). În plus, cu toate că nu este menţionat nicăieri, avem şi acest obiectiv, ca orice instituţie financiară, să facem profit. Dacă putem face politică monetară care să nu ne ducă în pierdere, de ce să nu o facem. Avem trei obiective îndeplinite, plus capacitatea de a face profit’, a adăugat oficialul BNR.

El a subliniat faptul că, doar în ultimii cinci ani, BNR a vărsat la bugetul de stat aproximativ un miliard de euro, în condiţiile în care principala sursă de profit este reprezentată de administrarea rezervei internaţionale, iar dobânzile se află la niveluri extrem de reduse şi chiar negative.

‘Eu pot să vă spun că se împlinesc 25 de ani de când a fost numit primul CA al BNR şi ne-au dat, dacă nu mă înşel, 30 de milioane de lei capital. Acesta este singurul ban, scriptural, pe care l-a încasat banca centrală de la bugetul statului. Ne-au dat, într-adevăr, o putere extraordinară prin lege, să facem emisiune şi să facem politică monetară, şi după atâţia ani avem stabilitate monetară, de preţuri, financiară, contribuţii la buget de miliarde de lei. Rezerva valutară în vara lui 1994 era undeva la 35 de milioane de dolari, acum e de 35 de miliarde de dolari’, a mai spus guvernatorul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, a afirmat pentru Reuters directorul general Oscar Garcia Maceiras,......
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...