Două acţiuni în justiţie în Irlanda de Nord împotriva Brexitului

Două acţiuni în justiţie au fost lansate în Irlanda de Nord, în vederea contestării votului britanic de la 23 iunie în favoarea unei ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează AFP.
Economica.net - S, 20 aug. 2016, 12:21
Două acţiuni în justiţie în Irlanda de Nord împotriva Brexitului

O plângere a fost depusă vineri de către un cabinet de avocatură în numele unui grup de persoane care reclamă un vot în parlamentele de la Londra şi de la Belfast înainte de lansarea procedurii de divorţ faţă de UE.

Poziţia Guvernului britanic cu privire la ieşirea din UE „le-a accentuat îngrijorările”, a subliniat cabinetul de avocatură Jones Cassidy Brett, în contextul în care premierul Theresa May a anunţat că nu va încerca să rămână sub tutela europeană.

O acţiune în justiţie similară a fost deja lansată, la Londra, de către cabinetul de avocatură Mishcon de Reya, în opinia căruia Executivul britanic nu poate să treacă peste unda verde a deputaţilor înainte de a rupe legăturile cu vecinii săi europeni.

Justiţia nord-irlandeză a acceptat, de asemnea, să accelereze o procedură lansată de Raymond McCord, în vârstă de 62 de ani, care consideră că o ieşire din UE ar contraveni „Acordului din Vinerea Sfântă”.

Acest acord a fost încheiat în 1998 cu scopul de a pune capăt „tulburărilor” – un termen folosit pentru a desemna conflictul dintre susţinătorii uniunii cu Marea Britanie şi naţionalişti care aspiră la unirea cu Irlanda -, soldate cu 3.500 de morţi din 1969 şi până în 1998.

„Sunt profund îngrijorat de efectele nefaste pe care o retragere unilaterală din UE le-ar putea avea asupra relativei stabilităţi actuale în Irlanda de Nord”, afirmă într-o declaraţie la tribunal Raymond McCord, un activist pentru drepturile victimelor „tulburărilor”.

O audiere în cadrul acestei proceduri este prevăzută la 5 septembrie.

Irlanda de Nord, la fel ca Scoţia şi Londra, s-a pronunţat cu o majoritate de voturi împotriva unui Brexit în cadrul referendumului din iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize Europa & Indonezia, a devenit și membru în Comitetului Executiv......
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...