Deputatul Udrişte propune reluarea alocaţiei de sprijin pentru mamele cu trei sau mai mulţi copii

Un proiect de lege depus la Camera Deputaţilor propune reluarea şi indexarea alocaţiei de sprijin pentru toate mamele care au născut şi au păstrat în îngrijire trei sau mai mulţi copii şi care nu realizează venituri salariale, ca sursă de finanţare fiind indicate alocarea de sume din Fondul naţional de solidaritate sau crearea unui fond special rezultat din profitul realizat de statul român la Fondul Proprietatea.
Economica.net - mar, 23 aug. 2016, 16:38
Deputatul Udrişte propune reluarea alocaţiei de sprijin pentru mamele cu trei sau mai mulţi copii

Iniţiativa legislativă care aparţine deputatului Gheorghe Udrişte, vicepreşedinte PMP, a fost depusă la Camera Deputaţilor săptămâna trecută.

„Este o încercare de provocare şi stimulare a femeilor şi familiilor de români prin care să dezmorţim fertilitatea pentru că, altfel, dispare naţiunea română. Atunci când am iniţiat proiectul de lege am avut în vedere, în primul rând, repunerea în drepturi prin reluarea şi indexarea alocaţiei de sprijin pe viaţă pentru toate mamele care au născut trei sau mai mulţi copii, conform unui decret 410/26/1985, abrogat prin legea 67/1995. (…) În mod concret, propun ca mamelor care au născut şi au păstrat în îngrijire trei sau mai mulţi copii şi care nu realizează venituri salariale să li se acorde un ajutor bănesc echivalentul a 60% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată pe perioadă cât copiii se află în îngrijirea lor, precum şi acordarea unui ajutor viager echivalent cu alocaţia de stat minimă acordată pentru un copil, după data de la care ultimul copil pierde dreptul de a primi alocaţie de stat”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Gheorghe Udrişte.

Deputatul a precizat că a ţinut cont, de asemenea, de faptul că, „în conformitate cu toate statisticile naţionale (date prezentate de INS) şi internaţionale, previziunile în ceea ce priveşte natalitatea nu sunt deloc optimiste”.

„De pildă, se estimează că până în anul 2050, în România, vom fi mai puţin de 16,7 milioane de oameni, iar până în anul 2080, populaţia României va ajunge la sub 14 milioane de persoane”, a adăugat Udrişte.

În expunerea de motive la proiectul de lege se arată că „finanţarea drepturilor propuse a se acorda ar putea fi realizată prin alocarea de sume din Fondul naţional de solidaritate sau prin crearea unui fond special rezultat din profitul realizat de statul român la Fondul Proprietatea”.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...