Rompetrol: Conform primelor cercetări, incendiul de pe platforma Petromidia nu a fost precedat de o explozie

Incendiul care a afectat platforma Petromidia în data de 22 august 2016 nu a fost precedat de o explozie, după cum indică primele cercetări ale specialiştilor, iar această precizare se regăseşte şi în comunicările oficiale ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, se arată într-un comunicat al KMG Rompetrol remis marţi seară AGERPRES.
Economica.net - mar, 23 aug. 2016, 17:14
Rompetrol: Conform primelor cercetări, incendiul de pe platforma Petromidia nu a fost precedat de o explozie

„În acest moment, rafinăria este operată la capacitate redusă şi s-au luat toate măsurile tehnice pentru funcţionarea acesteia în condiţii de siguranţă. Echipele tehnice evaluează în prezent măsurile de intervenţie şi/sau de remediere necesare pe termen mediu şi lung”, precizează sursa citată.

Potrivit companiei, în acord cu procedurile interne în astfel de situaţii, s-a identificat locul producerii accidentului – Instalaţia Distilare Vid (DV), conducta PM-100-025-80-40H, după ventilul 100-FV-071- şi s-a constatat că instalaţia funcţiona normal. De asemenea, s-a constatat că s-a intervenit în conformitate cu instrucţiunea RIS-IL-06-31-V3 „Instrucţiuni de lucru pentru activitatea de execuţie şi montaj şarniere cu injecţie răşină” de către echipa de intervenţie a companiei Rominserv, contractorul general al Grupului.

Pe de altă parte, compania precizează că toţi angajaţii săi din România beneficiază de un sistem integrat de asigurări de viaţă şi de sănătate. Asigurarea de viaţă acoperă decesul, invaliditatea şi bolile grave, iar asigurarea de sănătate acoperă spitalizarea şi intervenţiile chirurgicale. De asemenea, în comunicat se arată că reprezentanţii Rompetrol sunt în permanentă legătură cu familiile colegilor afectaţi de incendiul de pe platforma Petromidia şi asigură tot suportul necesar.

„KMG International doreşte să mulţumească pe această cale autorităţilor care au participat la intervenţia de seara trecută, pompieri, echipele ISU Dobrogea, SMURD, precum şi medicilor care se ocupă de îngrijirea colegilor noştri”, menţionează comunicatul citat.

Autorităţile responsabile, respectiv Inspecţia Teritorială de Muncă, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Procuratura Judeţului Constanţa şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa au început marţi procedura de investigare a cauzelor şi pagubelor materiale.

Luni după-amiază în jurul orei 18:00 pe platforma Petromidia s-a produs un incendiu în zona instalaţiei de distilare în vid, în urma căruia patru persoane au suferit arsuri. În cursul zilei de marţi unul dintre răniţi a decedat.

Petromidia este singura rafinărie din România situată pe malul Mării Negre, în urma investiţiilor ajungând la o capacitate de procesare de 5 milioane de tone/an. Acţionarul majoritar al companiei Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria de la Nădovari, este grupul KMG International, ce are ca unic acţionar Grupul şi operatorul naţional de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas. Statul român deţine o participaţie de 44,69% din acţiunile Petromidia.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...