28 de migranţi sirieni şi irakieni, între care doi copii, prinşi când voiau să treacă ilegal graniţa

Un număr de 28 de migranţi sirieni şi irakieni, între care şi doi copii, care voiau să intre ilegal în România din Serbia au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş, care câteva ore mai târziu au descoperit şi un cetăţean sârb care în prezent este cercetat pentru a se stabili dacă este implicat în călăuzirea grupului de migranţi.
Economica.net - vin, 26 aug. 2016, 07:31
28 de migranţi sirieni şi irakieni, între care doi copii, prinşi când voiau să treacă ilegal graniţa

O echipă formată din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Lunga şi jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş a prins, în noaptea de joi spre vineri, 28 de migranţi – 27 de sirieni şi un irakian -, care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, din Serbia.

Acţiunea poliţiştilor a avut loc în apropierea graniţei cu Serbia, între localităţile Comloşu Mic şi Comloşu Mare, din judeţul Timiş.

Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră au descoperit şi un cetăţean sârb, care mergea pe acelaşi traseu folosit de migranţi, pentru prinderea acestuia fiind tras un foc de armă în plan vertical.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la somarea celui în cauză, însă bărbatul nu s-a oprit, încercând să fugă spre teritoriul statului vecin. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră au tras un foc de avertisment în plan vertical, moment în care persoana în cauză s-a supus somaţiilor, fiind dusă la sediul sectorului pentru cercetări”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

În prezent, sârbul este cercetat pentru a se stabili dacă este implicat în călăuzirea grupului de migranţi.

Potrivit comunicatului citat, între cei 28 de migranţi se aflau şi doi copii cu vârste de zece luni şi trei ani. Ceilalţi 26 de adulţi au vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani.

În acest caz au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe pentru cercetarea în comun a incidentului şi punerea în aplicare a acordului de readmisie.

Dispozitivul de supraveghere a frontierei a fost întărit, conform planului comun de acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale.

Te-ar mai putea interesa și
Economia SUA a crescut cu 2% în primele trei luni din 2026, după ce în ultimul trimestru din 2025 a înregistrat un avans de doar 5%
Economia SUA a crescut cu 2% în primele trei luni din 2026, după ce în ultimul trimestru din 2025 a înregistrat un avans ...
Creşterea economiei SUA a accelerat în primul trimestru din 2026, în urma redresării cheltuielilor guvernamentale, dar creşterea va fi probabil temporară, după ce războiul din Iran a dus la......
TAROM mai suspendă cu încă o lună zborurile de la București la Belgrad. Air Serbia va zbura cu avioane mai mari pe această rută
TAROM mai suspendă cu încă o lună zborurile de la București la Belgrad. Air Serbia va zbura cu avioane mai mari pe această ...
Compania națională TAROM mai amână cu o lună reluarea zborurilor de la București spre Belgrad, suspendate inițial ...
Fără bani cash pe Otopeni. Serviciile de pe aeroport care se vor putea plăti doar cu cardul
Fără bani cash pe Otopeni. Serviciile de pe aeroport care se vor putea plăti doar cu cardul
Oficialii Aeroportului Internațional Henri Coandă din Otopeni au anunțat că, începând cu 1 mai 2026, plățile în ...
1 Mai pe Litoral! Primul tren care a ajuns azi la Mangalia, după șapte luni de pauză
1 Mai pe Litoral! Primul tren care a ajuns azi la Mangalia, după șapte luni de pauză
Vești bune astăzi din Mangalia, anunță România Feroviară. Regio Călători au fost primul operator feroviar care a ...