Cioloş: De mai bine de 5 ani, României îi este negat accesul la Schengen pentru motive politice

Premierul Dacian Cioloş a declarat luni, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că ţării noastre îi este negat accesul la Schengen pentru motive politice de mai bine de 5 ani.
Economica.net - lun, 29 aug. 2016, 08:34
Cioloş: De mai bine de 5 ani, României îi este negat accesul la Schengen pentru motive politice

‘Chiar şi în situaţii de criză, reacţiile noastre la nivel comunitar rămân încă greoaie. Şi nu pot să nu reamintesc aici rolul esenţial pe care îl are cooperarea transfrontalieră, schimbul continuu de date între autorităţile noastre şi faptul că de mai bine de 5 ani României îi este negat accesul la Schengen pentru motive politice, care în acest moment mi se par total depăşite de realităţile cu care ne confruntăm cu toţii’, a spus Cioloş.

Acesta a precizat că România şi Guvernul pe care-l conduce au reflectat serios la toate aceste realităţi.

‘Fără niciun echivoc, România mizează pe rezilienţa şi pe capacitatea de regenerare a proiectului european şi e decisă să-şi investească resursele diplomatice şi politice în acest sens’, a afirmat prim-ministrul.

În opinia premierului, diplomaţia de criză a acaparat timpul şi energia politică în acest ultim an.

‘Nu pot să nu reamintesc şi multiplele atacuri teroriste din Europa, la fel cum le am vii în memorie şi pe cele din Turcia sau din Orientul Mijlociu. Terorismul a devenit ameninţarea asimetrică cea mai serioasă a timpurilor noastre, care, alături de migraţie, nu poate fi combătută decât cu idei, soluţii şi acţiuni comune. Ne găsim mult prea des fără informaţia şi instrumentele de care avem nevoie pentru a avea politici proactive. Ne-a fost necesar mai mult de un an de la primul atac terorist din Paris pentru a adopta o decizie privind Passenger name record la nivel european’, a subliniat Cioloş.

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...