Cioloş: Nu mă înscriu într-un partid politic, nu îmi fac partid şi nu candidez. Miniştrii mei pot candida, îi încurajez

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, la TVR, că în mod cert nu va intra într-un partid politic, nu va înfiinţa o formaţiune şi nici nu va candida la parlamentare, dar că şi-a încurajat miniştrii care vor să facă politică să se implice, pentru a continua proiectele, însă nu a dorit să comenteze varianta ca el să fie numit din nou premier, scrie News.ro.
Economica.net - J, 01 sept. 2016, 06:01
Cioloş: Nu mă înscriu într-un partid politic, nu îmi fac partid şi nu candidez. Miniştrii mei pot candida, îi încurajez

„Eu am mai spus în vreo două, trei rânduri, cu toate că văd că tot apar speculaţii, indiferent de ce spune eu. De asta mă întreb dacă mai are rost să spun vreun lucru, pentru că oricum speculaţiile vor continua şi dacă eu vă repet că nu mă înscriu într-un partid politic, nu îmi fac un partid şi nu candidez la alegerile din acest an”, a spus Cioloş.

Întrebat dacă ar accepta să fie în continuare premier, în cazul în care ar fi propus, Cioloş nu a dorit să comenteze posibilitatea: „Nici nu interpretez un «dacă» sau un «parcă».

Cioloş a explicat, la TVR, că ştie că aceste speculaţii privind candidatura sau au pornit de la declaraţii făcute de unii dintre membrii echipei sale, dar a precizat că nu se împotriveşte intrării în politică a miniştrilor săi.

„Le-am spus şi lor nu numai că nu am o problemă, chiar îi încurajez şi pe ei, şi pe alţi tineri capabili, competenţi, care doresc să schimbe România în bine, să se angajeze politic dacă doresc şi chiar la aceste alegeri. Nu mă deranjează dacă unii membri ai echipei vor decide să candideze la alegeri pentru a susţine continuarea unor proiecte pe care le-am început”, a spus el.

Prim-ministrul a adăugat că sunt proiecte pecare „fizic” acest Guvern nu le poate duce la îndeplinire, astfel încât şi el ar fi interesat să le vadă continuate.

Cioloş a mai spus că el nu le-a cerut miniştrilor să candideze, iar dacă se hotărâsc că vor să facă acest pas vor trebui să plece din Guvern pentru a intra în campania electorală. El a spus că i-a „încurajat” chiar să facă acest pas, însă nu din calitatea de membri ai Executivului.

Te-ar mai putea interesa și
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparaţii, a anunţat luni......
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la ...
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...