Angajatele CEC Bank din Zlatna, suspectate că au creat un prejudiciu de peste 3,2 milioane lei, reţinute

Cele două angajate ale sucursalei CEC Bank din Zlatna suspectate că au creat un prejudiciu de peste 3,2 milioane de lei au fost reţinute în cursul serii de vineri de poliţişti, acestea fiind cercetate pentru delapidare şi înşelăciune, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 09 sept. 2016, 19:52
Angajatele CEC Bank din Zlatna, suspectate că au creat un prejudiciu de peste 3,2 milioane lei, reţinute

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, subcomisar Luminiţa Prodan, a declarat, pentru AGERPRES, că cele două femei au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă să fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Carduri bancare, înscrisuri, documente şi tipizate de uz bancar au fost ridicate vineri de poliţişti de la domiciliile celor două angajate ale sucursalei CEC Bank din Zlatna. Cele două femei, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi înşelăciune, au fost identificate şi conduse vineri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru a fi audiate.

Totodată, cu ocazia percheziţiilor efectuate la patru locaţii din Zlatna şi Tăuţi, au fost identificate carduri bancare, înscrisuri, documente şi tipizate de uz bancar, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, a adăugat sursa citată.
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 – 2016, angajatele unei agenţiei bancare, şi-ar fi însuşit sume de bani, depuse de clienţii băncii în conturile personale de depozit, menţionează IPJ.

”Totodată, acestea i-ar fi indus în eroare pe unii clienţi ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora, însuşindu-şi banii şi eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar”, arată IPJ.

De asemenea, reprezentanţi ai CEC Bank derulează o anchetă internă la agenţia Zlatna, după ce mai multe persoane susţin că ar fi rămas fără bani în conturi. În cazul în care se va dovedi că sunt implicaţi angajaţi ai băncii, instituţia îi va despăgubi pe clienţii afectaţi.

‘CEC Bank cunoaşte situaţia creată la Agenţia Zlatna, judeţul Alba, şi este în curs o anchetă internă. Banca oferă tot sprijinul autorităţilor în acest caz, iar în situaţia în care acestea vor dovedi implicarea salariaţilor sucursalei în astfel de acte, Banca va lua măsurile care se impun, inclusiv de despăgubire a clienţilor afectaţi’, au declarat, la sfârşitul lunii august, reprezentanţii băncii.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...