China şi Rusia fac exerciţii navale comune în Marea Chinei de Sud

China şi Rusia vor începe luni aplicaţii navale comune în Marea Chinei de Sud, la două luni după ce o instanţă internaţională a decis că Beijingul nu are baze legale pentru a-şi susţine revendicările de extindere a teritoriului maritim în zonă, potrivit DPA.
Economica.net - lun, 12 sept. 2016, 05:11
China şi Rusia fac exerciţii navale comune în Marea Chinei de Sud

Exerciţiile în largul coastei provinciei chineze Guangdong vor include nave, submarine, avioane, nave dotate cu elicoptere, unităţi cu echipamente maritime şi amfibii, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

Timp de opt zile, cele două ţări se vor concentra în principal asupra simulării unor acţiuni comune de apărare aeriană, antisubmarină, căutare şi salvare pe mare, precum şi de preluare a controlului asupra unor insule, a indicat acesta.

Experţii au avertizat că Beijingul şi-ar putea creşte prezenţa militară în apele în litigiu pentru a-şi arăta poziţia fermă în această problemă.

Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga decisese în luna iulie că Beijingul nu are dreptul din punct de vedere juridic să pretindă extinderea spaţiului său maritim în disputa cu Filipinele. China a contestat decizia, declarând-o ‘nulă şi neavenită’.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...