Chiriţoiu, despre RCA: pericolul atunci când stabileşti un preţ maximal este că piaţa va converge către acesta

Piaţa asigurărilor trebuie să rămână funcţională, iar pericolul atunci când stabileşti un preţ maximal este că piaţa va converge către acesta, a declarat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la audierile din Parlament ale conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Economica.net - mie, 14 sept. 2016, 10:17
Chiriţoiu, despre RCA: pericolul atunci când stabileşti un preţ maximal este că piaţa va converge către acesta

„Suntem dedicaţi să rezolvăm problemele apărute. Încercăm să facem în aşa fel încât piaţa de asigurări să rămână funcţională. Nu am activat mai devreme articolul 4, pentru că nu este o idee cu care să te joci. Guvernul propune, iar noi aprobăm. Pericolul este că dacă dai un preţ maximal, toată piaţa va converge către acesta. Nu vrem să apelăm la metodele acestea, aşa cu uşurinţă. Pe termen mediu, s-ar putea ca preţul să rămână mare şi toată lumea să sufere. Una dintre propunerile noastre va fi în legislaţia secundară, şi se referă la comportamentul şoferilor’, a spus Chiriţoiu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a subliniat, la începutul audierilor din Parlament, că instituţia pe care o conduce a activat o clauză specială (articolul 4, n.r.) prin care tarifele la RCA ar urma să fie îngheţate pe următoarele şase luni.

„Am fost de acord cu activarea unei clauze prin care să se îngheţe preţurile la RCA, timp de şase luni. Pe termen mediu, însă, nu trebuie să reglementăm excesiv preţurile. Soluţia ca transportatorii şi cetăţenii români să beneficieze de preţuri RCA bune este ca piaţa să funcţioneze de la sine. Ordonanţa de Urgenţă este un prim pas înainte. Poliţele RCA cresc în România, pentru că avem multe accidente faţă de restul Europei. Trebuie să ne asigurăm să aceste reparaţii şi daune să nu coste foarte mult. Ne preocupă, în egală măsură, ca şi victimele accidentelor să beneficieze de servicii de bună calitate. Trebuie să nu ne uităm numai la cât costă RCA, ci şi la ce servicii primesc victimele accidentelor”, a menţionat Bogdan Chiriţoiu.

Un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care se află, miercuri, pe masa Guvernului prevede introducerea unui tarif de referinţă pentru poliţele RCA care să fie îngheţat pe o perioadă de şase luni.

În cursul dimineţii de miercuri, transportatorii rutieri au discutat cu reprezentanţii Guvernului şi cu cei ai Concurenţei Concurenţei pe legea RCA, cea mai importantă solicitare a acestora fiind legată de preţul de referinţă la asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Miercuri după-amiază patronatele din Transporturi urmează să anunţe dacă renunţă sau nu la protestul anunţat pentru joi la nivelul întregii ţări.

Pe de altă parte, Senatul a adoptat, marţi, propunerea de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule.

Preşedintele Comisiei pentru buget, Viorel Arcaş, a declarat că nu există până acum un cadru legislativ care să reglementeze contractul RCA iar principalele modificări vizează introducerea tarifului de referinţă şi înfiinţarea unei societăţi cu capital de stat care să asigure piaţa concurenţială. Sarcina stabilirii tarifului de referinţă pentru RCA revine ASF, iar toţi asigurătorii sunt nevoiţi să îl respecte.

Tariful de referinţă urmează să se calculeze pe baza daunei medii determinate trimestrial şi comunicate public de către ASF, statistic, pentru fiecare categorie de vehicul în parte, pe baza plăţilor efective de daune achitate de către companiile de asigurări RCA din piaţă şi raportate la frecvenţa statistică a producerii evenimentelor pe categoria segmentelor de vehicule.

De asemenea, pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare, asiguratorul RCA poate lua în calcul istoricul daunelor plătite în ultimii cinci ani pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră ...
Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziţie de forţă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, luni, după participarea la reuniunea Coaliţiei de Voinţă de la Paris....
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria ...
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...