Guvernul a adoptat OUG prin care sunt interzise unele practici ale băncilor şi recuperatori de creanţe

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă propusă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prin care sunt interzise mai multe practici ale băncilor, precum majorarea comsioanelor sau a marjelor de dobândă la contractele de credit în derulare, şi ale firmelor de recuperare de creanţe, care nu vor mai avea voie să hărţuiască o persoană în vederea recuperării debitelor, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 14 sept. 2016, 18:08
Guvernul a adoptat OUG prin care sunt interzise unele practici ale băncilor şi recuperatori de creanţe

Ordonanţa de Urgenţă are ca obiect reglementarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în ceea ce priveşte contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Proiectul de OUG a fost publicat la începutul acestui an de ANPC şi transpune în legislaţia românească dispoziţiile unei directive europene în vigoare din 2014.

„Ordonanţa prevede interdicţia creditorilor ca, pe parcursul derulării contractului, să majoreze comisioanele, să introducă noi comisioane, să perceapă comisioane pentru depunerea de numerar (plata ratelor) sau retragerea sumelor creditate, să perceapă comision la rescadenţare sau reeşalonare, precum şi perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor (în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii)”, a precizat Guvernul, într-un comunicat.

De asemenea, actul normativ interzice majorarea marjei de dobândă, la creditele cu dobânzi variabile, şi dobânda fixă, în cazul unor contracte de credit cu dobânzi fixe.

În cazul recuperatorilor de creanţe, Ordonanţa de Urgenţă prevede că firmele de recuperare de creanţe nu vor mai avea voie să hărţuiască o persoană în vederea recuperării debitelor.

Astfel, firmele de colectare de creanţe nu vor mai avea voie să îi contacteze pe debitori între orele 20.00 seara şi 9.00 dimineaţa şi nu îi vor mai putea căuta la locul de muncă şi nici prin intermediul altor persoane.

În plus, ordonanţa interzice cesionarea contractului de credit ipotecar sau de consum, o măsură care ar lovi puternic în activitatea recuperatorilor de creanţe.

Actul normativ impune şi alte limite în activitatea firmelor de recuperare de creanţe, precum „contactarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, a oricărei alte persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului” sau”afişarea la uşa apartamentului/blocului a notificărilor/somaţiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanţelor”.

În martie, Asociaţia de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC), care apără interesele firmlelor de recuperare de creanţe, a considerat binevenită şi necesară o nouă legislaţie care să reglementeze acest domeniu de activitate.

Reprezentanţii AMCC au solicitat reglementarea profesiei de colector de creanţe şi stabilirea unui set de principii etice profesionale ce trebuie respectate de către companiile de colectare în relaţia cu debitorii.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...