Cererile de finanţare depuse în cadrul apelurilor de proiecte privind comunităţile marginalizate depăşesc 4,13 miliarde lei

Apelurile de proiecte din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) pentru comunităţile marginalizate au fost închise, fiind depuse 349 de proiecte cu o valoare de 4,13 miliarde de lei, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE), potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 16 sept. 2016, 15:28
Cererile de finanţare depuse în cadrul apelurilor de proiecte privind comunităţile marginalizate depăşesc 4,13 miliarde lei

‘Ministerul Fondurilor Europene anunţă public închiderea apelurilor de proiecte pentru obiectivele specifice 4.1. ‘Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360°) în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome’ şi 4.2. ‘Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360°) în comunităţile marginalizate’ din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020. În cadrul termenului legal – 15 septembrie 2016, ora 16:00 – au fost înregistrate în total 349 de proiecte’, se arată în document.

Conform MFE, aceste cereri de finanţare reprezintă o solicitare bugetară de peste 4,13 miliarde de lei, însă această cifră însumează doar bugetele depuse on-line, prin formularul standardizat din sistemul informatic MySMIS. Bugetelor încărcate astfel, li se adaugă cele ataşate în format Excel, care nu se adună în mod automat.

Alocarea bugetară pentru axele 4.1 şi 4.2 este de peste 1,562 miliarde de lei.

‘Aceste proiecte sunt extrem de importante pentru comunităţile vulnerabile social şi economic, pentru că oferă o perspectivă de 360 de grade pentru problemele pe care promotorii de proiecte le-au identificat în urma unei analize specifice comunităţii respective. Procesul de depunere a aplicaţiilor a fost început pe 16 mai 2016, perioada fiind prelungită cu încă 6 săptămâni după termenul limită, stabilit iniţial la 1 august, având în vedere complexitatea şi ineditul acestor proiecte. Cu toate acestea, cele mai multe proiecte au fost finalizate în sistemul MySMIS în ultimele 24 de ore’, a declarat Ciprian Necula, secretar de stat în cadrul MFE.

Programul Operaţional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde de euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Verii şi suplimentează, cu această ocazie, fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto......
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată și România
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată ...
Rezervările din această săptămână în cadrul licitațiilor de capacitate pentru Coridorul Vertical de gaze  au depășit ...
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse ...
Un uriaș parc agrivoltaic din vestul țării intră la avizare la ANRE. Peste 400 MW, proiect al unui cunoscut investitor român
Un uriaș parc agrivoltaic din vestul țării intră la avizare la ANRE. Peste 400 MW, proiect al unui cunoscut investitor ...
Un proiect agrivoltaic de mari dimensiuni controlat de familia Domuța urmează să primească autorizație de înființare ...