Iohannis: UE nu intenţionează să îşi facă o armată, nu este în preocupările conducerii Uniunii. Vrem coordonare cu NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, vineri, la Bratislava, precizări cu privire la crearea unei "armate" a Uniunii Europene, afirmând că acesta nu este un plan avut în vedere de către conducerea Uniunii, ci există doar o dorinţă de creştere a coordonării între statele membre pe zona de apărare, precum şi crearea unui "cartier general" al UE, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 16 sept. 2016, 18:00
Iohannis: UE nu intenţionează să îşi facă o armată, nu este în preocupările conducerii Uniunii. Vrem coordonare cu NATO

„Nu s-a discutat astăzi (vineri – n.r.) despre o armată europeană, şi nici în viitorul apropiat nu se va discuta. Iniţiativele care există în domeniul apărării nu vizează crearea unei armate europene. Este o informaţie care s-a dus, cum se spune, în media, doar că ea nu reflectă preocupările conducerii UE”, a afirmat Iohannis, la finalul reuniunii informale a Consiliului European din Slovacia.

Preşedintele a afirmat că interesul Uniunii este pentru creşterea iniţiativelor pe zona de apărare şi creşterea coordonării lor, inclusiv cu structurile NATO, iar planul pe termen scurt este crearea unui „centru de comandă” pentru zonele de intervenţie unde trebuie să intervină armatele naţionale, ale membrelor UE. „Nu intenţionează nimeni să creeze ceva în paralel sau în loc de NATO”, a subliniat Iohannis.

Preşedintele a mai spus că subiectul de interes pentru UE este industria de apărare, toţi liderii fiind de acord că trebuie ca ea să fie revigorată, mai ales în zone „cu tradiţie”, cum este România.

Precizările lui Klaus Iohannis vin după ce, marţi, la finalul discuţiilor cu preşedintele francez, Francois Hollande, a anunţat că România sprijină iniţiativa franco-germană privind înfiinţarea unei armate a UE, care să vină în completarea eforturilor NATO, omologul său francez precizând că Uniunea nu se poate baza doar pe forţe externe şi are nevoie de o anumită autonomie.

Subiectul armatei UE a fost abordat de Francois Hollande, care a arătat că Uniunea are nevoie să investească mai mult în apărare, în special prin crearea unei industrii proprii de apărare. Acest subiect va fi discutat şi bilateral între România şi Franţa în următoarea perioadă, la nivelul miniştrilor de Apărare.

„Eforturile principalelor state europene nu sunt suficiente. Franţa face o parte, partea ei, este principalul buget de apărare din Europa, dar trebuie să facem în aşa fel încât toate ţările să se implice mai mult în apărarea Europei, în sensul larg”, a spus Hollande.

Anul trecut, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru o armată europeană, care să asigure UE mai multă forţă pentru a face faţă ameninţărilor reprezentate de Rusia şi nu numai.

Propunerea este puternic susţinută de Germania şi Franţa, existând semnale şi din partea Italiei, însă o decizie nu a putut fi luată până acum, din cauza opoziţiei tradiţionale a Marii Britanii. Pe 16 septembrie va avea loc, la Bratislava, prima reuniune a Consiliului European la care Marea Britanie nu va participa, subiectul armatei europene urmând a fi discutat de liderii UE.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...