Cioloş spune că România va avea pentru 2016 o creştere economică de 4,8%, peste estimările iniţiale

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, că România are o creştere economică previzionată pentru 2016 de 4,8%, peste estimările iniţiale, dar acesta nu este motiv de "prezentare triumfalistă" de date, ci trebuie să ne asigurăm că ne înscriem pe un trend ascendent, scrie News.ro
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 13:10
Cioloş spune că România va avea pentru 2016 o creştere economică de 4,8%, peste estimările iniţiale

„Chiar dacă bugetul pentru 2016 a fost unul cu o marjă de manevră limitată, ne-am dat ca obiectiv o gestionare înţeleaptă a acestuia. (…) Avem o creştere economică bună, dar nu cred că acesta este un motiv de prezentare triumfalistă a acestui lucru. Mai important decât creşterea înregistrată în acest an este să putem demonstra că ne-am înscris pe un trend ascendent”, a spus Cioloş.

Potrivit premierului, în primul semestru al anului creşterea economică a fost de 5,2% din PIB, iar creşterea estimată pentru întregul an 2016, ţinând cont de rezultatele primului trimestru şi „cu luarea în considerare a incertitudinilor externe”, este de 4,8%, faţă de numai 4,2% prognoza iniţială, pe care s-a construit bugetul.

În al doilea trimestru, PIB real a crescut cu 6% faţă de anul trecut, a mai spus Cioloş.

„Este o creştere economică sustenabilă, dar pentru ca aceasta să rămână sustenabilă are nevoie în continuare de reforme structurale şi avem nevoie să încurajăm investiţiile”, a precizat el.

Cioloş a mai spus că această creştere economică este sustenabilă şi pentru că se bazează atât pe consum, cât şi pe investiţii. „Spre deosebire de anii trecuţi, este fructul contribuţiei tuturor sectoarelor economiei”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...