Patronii hotelurilor de pe litoral vor să fie scutiţi de unele taxe pe care le achită salariaţilor în extrasezon

Patronii hotelurilor de pe litoral propun Guvernului să fie scutiţi de anumite taxe pe care le achită salariaţilor, în extrasezon, iar aceştia să nu mai fie trecuţi în şomaj, precizând că achită aceleaşi taxe ca în timpul sezonului estival, în condiţiile în care România are un cost al muncii ridicat, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 16:17
Patronii hotelurilor de pe litoral vor să fie scutiţi de unele taxe pe care le achită salariaţilor în extrasezon

Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia şi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Nicolae Bucovală, a declarat, luni, că hotelierii nu au nicio facilitate şi că plătesc aceleaşi taxe ca şi în vârf de sezon.

„Eu am toate hotelurile deschise. Vă spun cu cea mai mare sinceritate, am tot personalul pe poziţii. Ştiţi cât plătim? Ştiţi ce cheltuieli avem? Nu ştiu dacă e la nivel central sau la nivel local. Nu avem nicio facilitate, absolut nicio facilitate. Apa o plătim, cea mai scumpă din Europa, la fel curentul este foarte scump, gazele sunt foarte scumpe, impozitele şi taxele… nu ne scuteşte nimeni. Noi plătim la fel ca şi în vârf de sezon”, a afirmat Nicolae Bucovală.

El a precizat că a propus Guvernului ca în extrasezon angajaţii să nu mai fie trecuţi în şomaj, în schimb patronii să fie scutiţi de anumite taxe şi impozite, printre care şi impozitul pe salariu.

„Avem un cost al muncii cel mai scump din lume la ora asta, vorbesc per angajat. Este cel mai scump. Am propus Guvernului ca, perioada de şase luni în care ţinem oamenii angajaţi, să nu-i mai trecem în şomaj, în schimb Guvernul României să ne scutească de acele impozite şi taxe care sunt aberante. Eu cheltuiesc cu un om care se duce în şomaj mai mult sau aproape 70-80 la sută. Mai bine ni-l lasă nouă. El este angajat, dar pe perioada de şase luni să fie scutit de impozitul pe salariu, pe mai ştiu eu ce. Sigur că asigurarea medicală trebuie să şi-o plătească”, a explicat Bucovală.

El a fost prezent, luni, la conferinţa „Managementul Destinaţiilor: Offline & Online”, organizată la Constanţa de Autoritatea Naţională pentru Turism în parteneriat cu Google România.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă faptul că atunci când lucrurile merg anevoios şi motorul economiei......
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere ...
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Atacurile cibernetice asupra platformelor de criptomonede au provocat pierderi de miliarde de dolari începând din 2025, ...