Guvernul a suplimentat numărul maxim de posturi pentru instanţe

Guvernul a suplimentat, luni, posturile pentru instanţe cu 98 de posturi de judecător şi cu 66 de grefier, numărul maxim urmând a fi de 14.772, faţă de 14.608, prevăzute anterior.
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 20:20
Guvernul a suplimentat numărul maxim de posturi pentru instanţe

Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres, decizia a fost luată prin hotărâre de guvern, ca urmare a intrării în vigoare, pe 27 mai, a Legii 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii.

‘Posturile de judecător şi grefier astfel suplimentate vor fi repartizate curţilor de apel şi, respectiv, tribunalelor, în funcţie de numărul de cauze care au ca obiect cereri ce corespund tipurilor de acţiuni prevăzute de această lege. Guvernul a modificat, în acest sens, Hotărârea de Guvern nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei. Hotărârea de Guvern a fost emisă în vederea îndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina Guvernului prin art. 71 din Legea 101/2016, cu menţiunea că finanţarea a fost deja prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă de rectificare a bugetului de stat, nemaifiind necesară accesarea Fondului de rezervă la dispoziţia Guvernului’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari pentru soluționarea unui proces privind efectele Facebook și Instagram......
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi ...
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...