Blue Air lansează 4 noi rute din Bucureşti şi Iaşi, spre Bordeaux şi Copenhaga, respectiv Berlin şi Valencia

Blue Air lansează, din iunie 2017, două noi rute din Bucureşti, către Bordeaux şi Copenhaga, şi alte două din Iaşi, spre Berlin şi Valencia, la preţuri ce pornesc de la 29,99 euro, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 21 sept. 2016, 13:27
Blue Air lansează 4 noi rute din Bucureşti şi Iaşi, spre Bordeaux şi Copenhaga, respectiv Berlin şi Valencia

Potrivit unui comunicat al operatorului român de transport aerian, zborurile din Capitală către Bordeaux vor fi operate de două ori pe săptămână – miercuri şi sâmbătă – iar cele spre Copenhaga de trei ori, lunea, miercurea şi vinerea.

Din Iaşi, cursele spre Berlin vor zbura de trei ori pe săptămână – marţi, joi şi duminică, iar cele spre Valencia miercurea şi vinerea.

Blue Air va opera 33 de rute din Bucureşti şi 11 rute directe din Iaşi.

Pasagerii Blue Air vor putea călători pe cele patru noi rute la preţuri începând de la 29,99 euro (preţ pe segment de zbor, taxe incluse). Rezervările se pot face pe www.blueairweb.com, prin call center sau la agenţiile partenere.

Blue Air estimează o creştere de 50% a traficului în acest an faţă de anul precedent, la un total de 3,2 milioane de pasageri în 2016.

Operatorul aerian şi-a început activitatea în urmă cu 11 ani, în prezent operând peste 70 de rute în Belgia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Portugalia, România, Suedia şi Spania. Compania are cinci baze operaţionale, în Bucureşti, Bacău, Iaşi, Larnaca şi Torino, urmând ca din 30 octombrie să se deschidă baza din Cluj-Napoca şi din 27 aprilie 2017 cea din Constanţa.

Compania operează o flotă de aeronave Boeing 737

Te-ar mai putea interesa și
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat înainte” ( percheziţii la Casa de pensii Bucureşti)
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat ...
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, după ce acesta ar fi demis-o pe Alexandra Zară de la şefia Autorităţii......
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...
Roşu pentru România la investiţiile străine şi datoria externă – date BNR pentru primele cinci luni din 2026 – date oficiale BNR
Roşu pentru România la investiţiile străine şi datoria externă – date BNR pentru primele cinci luni din 2026 ...
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,195 miliarde euro (comparativ cu 2,913 miliarde euro ...
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de Greenvolt în România se extinde: 11 proiecte dezvoltate în Dobrogea, 2,5 MW
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de ...
Greenvolt Next Romania, parte a Greenvolt Group, dezvoltă 11 proiecte de producere a energiei din surse regenerabile în ...