Premierul Tsipras anunţă sfârşitul recesiunii şi speră includerea Greciei în relaxarea cantitativă a BCE

Într-un interviu în exclusivitate pentru Reuters, premierul Alexis Tsipras a descris joi modul în care Grecia ar putea ieşi din criza economică de şapte ani. El a susţinut că anul acesta este posibilă o creştere economică, iar anul viitor revenirea pe pieţele internaţionale de capital.
Economica.net - J, 22 sept. 2016, 03:57
Premierul Tsipras anunţă sfârşitul recesiunii şi speră includerea Greciei în relaxarea cantitativă a BCE

Tsipras a afirmat că veniturile bugetare şi intrările de turişti au fost semnificative, iar Grecia ar putea încheia anul 2016 cu o creştere economică de 0,2% – 0,4%, în loc de scăderea de 0,3% prognozată de Eurostat (Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene). Întrebat dacă ţara sa ar putea depăşi previziunile de creştere ale Eurostat pentru 2017, de 2,7%, el a arătat că deja au fost depăşite aşteptările anul acesta şi probabil anul viitor se va întâmpla acelaşi lucru.

Cu toate acestea, prim-ministrul arătat că succesul depinde de mesajele trimise pieţelor financiare şi de reluarea investiţiilor străine. El şi-a exprimat speranţa că Grecia ar putea fi inclusă în următoarele şase luni în programul de relaxare cantitativă (QE) al Băncii Centrale Europene (BCE), la care nu a avut acces până acum din cauza ratingului slab.

Includerea în QE ‘va fi un mesaj puternic că vom fi gata să pregătim procedura pentru emiterea de titluri de stat’, pentru a testa apetitul investitorilor de a credita Grecia, a afirmat Tsipras. Capacitatea ţării de a emite obligaţiuni anul viitor şi de a reveni complet pe pieţele internaţionale în 2018 depinde de ştergerea datoriilor, de accelerarea creşterii economice şi de rezultatul unei analize a BCE care să arate că datoria este sustenabilă şi Grecia se poate încadra în resursele disponibile.

Premierul s-a prezentat la interviu, ca de obicei, fără cravată. Reuters i-a reamintit că a promis să poarte cravată când se şterg datoriile Greciei şi l-a întrebat dacă este nemulţumit că Germania nu acceptă acest lucru mai repede, la care Tsipras a zâmbit şi a răspuns: ‘Problema e foarte serioasă… nu e vorba doar de cravate. Asta va schimba capacitatea unei ţări care a trecut prin multe de a se reface într-adevăr rapid’. ‘Europa trebuie să meargă înainte, indiferent de problemele interne şi procesele electorale din fiecare ţară. Trebuie să privim interesele comune şi nu chestiunile la nivel micro-politic’, a adăugat el.

Şeful cabinetului de la Atena a mai spus că se aşteaptă la încheierea până la sfârşitul lui octombrie a celei de-a doua revizuiri a ultimului program de ştergere a datoriilor şi a explicat că prima revizuire a acoperit problemele cele mai dificile. ‘De acum încolo, fiecare revizuire va fi decisivă, dar mai uşoară decât precedenta’, a spus el. ‘Ne grăbim (…) să ajungem în poziţia de a încheia etapele la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie, la Eurogrupul programat, astfel încât să putem încheia a doua revizuire la sfârşitul lui octombrie’.

A doua revizuire, efectuată de oficialităţi ale aşa-numitului cvartet – Comisia Europeană, Mecanismul European de Stabilitate, BCE şi Fondul Monetar Internaţional – implică relaxarea legislaţiei muncii, un proces nepopular. FMI nu este parte oficială în procesul de ştergere a datoriilor, dar participarea sa este foarte importantă pentru a asigura investitorii că Grecia respectă programul, notează Reuters. Atena a acuzat FMI că solicită reforme ale pieţei muncii care nu ţin seama de acquis-ul comunitar.

‘Nu cred că ne va fi greu să ajungem la un compromis asupra acestor chestiuni’, a declarat Tsipras.

El a mai spus că Grecia spera într-un semnal clar din partea creditorilor privind sfârşitul crizei încă de la sfârşitul lunii mai, dar răspunsul acestora a fost că nu se pot pune de acord asupra măsurilor de reducere a datoriilor şi vor să mai aştepte până la sfârşitul anului. ‘Asta e nedrept pentru Grecia. Sunt convins că parternerii noştri înţeleg şi că până la sfârşitul anului vor veni cu o soluţie pentru a ne primi în QE, ceea ce va deschide apoi calea pentru o ieşire cu succes a Greciei pe pieţe’, a conchis Tsipras.

Te-ar mai putea interesa și
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise fiind în creştere, relatează marţi agenţia de presă ANSA....
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare globală fulger
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare ...
Rituals Cosmetics va începe în luna august să reamenajeze 1.500 de boutique-uri din 30 de țări, în urma unei investiții ...