FMI cere europenilor să ofere Greciei o reducere suplimentară a datoriei

Fondul Monetar Internaţional a lansat vineri un nou apel către statele europene pentru ca acestea să fie de acord cu o 'reducere suplimentară a datoriei Greciei' şi de asemenea să revizuiască în jos obiectivele de excedent bugetar pe care le-au impus Greciei, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 23 sept. 2016, 14:36
FMI cere europenilor să ofere Greciei o reducere suplimentară a datoriei

În evaluarea sa anuală a economiei Greciei, care este separată de discuţiile pe care le poartă în prezent Grecia şi creditorii săi internaţionali pe tema programului de asistenţă, FMI este de părere că obiectivul unui surplus bugetar de 3,55% din PIB în 2018 este puţin probabil să fie atins.

‘Chiar şi în cazul punerii integrale în practică a măsurilor de austeritate şi reformelor prescrise, Grecia are nevoie de o reducere a datoriei trebuie calibrată pe baza unor ţinte fiscale şi de creştere credibile’, se arată în raportul FMI.

Această reducere a datoriei publice a Greciei, care se apropie de 180% din PIB în pofida a trei planuri succesive de susţinere acordate de UE şi FMI începând din 2010, trebuie să fie aprobată de ‘partenerii europeni’, a insistat reprezentantul FMI în Grecia, Delia Velculescu. Aceasta a salutat faptul că zona euro a acceptat, în luna mai, principiul unei astfel de reduceri, adăugând încă că dacă anumite măsuri de reducere a datoriei pe termen mediu şi lung avute în vedere de europeni sunt ”specifice şi pot fi cuantificate’, altele nu sunt destul de specifice.

Velculescu a mai spus că se poartă discuţii pentru un nou program de asistenţă cu FMI. ‘Ne aşteptăm să avem un program cu Grecia, dar avem nevoie de ambele picioare ale programului’, a spus Velculescu referindu-se pe de o parte la necesitatea ca Grecia să adopte reformele promise iar pe de altă parte la necesitatea unei reduceri semnificative a datoriei Greciei.

De mai multe luni, FMI şi zona euro au opinii diferite cu privire la modalitatea în care Grecia poate să pună capăt unei crize financiare, economice şi sociale care durează de şase ani. În timp ce FMI pledează pentru o relaxare a austerităţii precum şi o reducere rapidă şi decisivă a datoriei, zona euro insistă pe ortodoxia bugetară şi o amânarea a subiectului reducerii datoriei după alegerile legislative care vor avea loc în Germania la finalul lui 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria modernizează infrastructura feroviară din nordul țării, cu accent în zona Ruse și a viitorului pod peste Dunăre
Bulgaria modernizează infrastructura feroviară din nordul țării, cu accent în zona Ruse și a viitorului pod peste Dunăre
Guvernul bulgar a aprobat finanţarea UE pentru construirea unui terminal intermodal în Ruse. Valoarea proiectului este de aproape 60 de milioane de euro....
Includerea normei Euro în calculul impozitului: RAR arată unde poate fi găsită informația pe CIV
Includerea normei Euro în calculul impozitului: RAR arată unde poate fi găsită informația pe CIV
Registrul Auto Român (RAR) a explicat unde poate fi găsită informația cu privire la norma de depoluare Euro a fiecărui ...
Avionul electric Embraer Eve a efectuat primul zbor
Avionul electric Embraer Eve a efectuat primul zbor
Eve, divizia de avioane electrice a Embraer, a anunțat că prototipul său de „mașină zburătoare” la scară reală ...
Şeful diplomaţiei americane: Nu putem forţa nici Ucraina, nici Rusia, să încheie un acord. Trebuie să vrea ei
Şeful diplomaţiei americane: Nu putem forţa nici Ucraina, nici Rusia, să încheie un acord. Trebuie să vrea ei
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a declarat, la Washington, că niciun acord nu va fi impus Ucrainei, în momentul ...