Legea antifumat: Comisarul european pentru sănătate este îngrijorat de amendamentele propuse în România

Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, a adresat, luni, o scrisoare preşedintelui Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Corneliu Buicu, exprimându-şi îngrijorarea legată de recentele amendamente aduse legii antifumat.
Economica.net - lun, 26 sept. 2016, 10:17
Legea antifumat: Comisarul european pentru sănătate este îngrijorat de amendamentele propuse în România

‘Sunt îngrijorat de recentele evoluţii în ce priveşte permiterea fumatului în spaţii publice, în proiectul de lege care transpune în legislaţia românească Directiva UE referitoare la produse din tutun; un aspect care ar afecta negativ sănătatea publică şi protecţia sănătăţii cetăţenilor. Susţin în totalitate adoptarea măsurilor de control eficiente în ce priveşte consumul de tutun în România, măsuri care să protejeze cetăţenii, prin interzicerea fumatului în spaţii publice’, a precizat comisarul european.

Potrivit acestuia, transpunerea unei directive europene în domeniu reprezintă o oportunitate pentru România de a-şi consolida măsurile de control în ceea ce priveşte fumatul în spaţiile în care nu este permis consumul de tutun.

‘Conform datelor noastre cele mai recente, cetăţenii români se numără printre cetăţenii UE cei mai expuşi fumatului, în condiţiile în care 80% dintre persoane au declarat că au fost expuse fumului de ţigară în baruri, ceea ce reprezintă o valoare de trei ori mai mare decât media europeană. Din acest motiv, nu există un moment mai bun decât cel prezent pentru a proteja cetăţenii români de expunerea la fumul de ţigară şi de a contribui la atingerea obiectivului ‘2035 – prima generaţie fără tutun a României’ ‘, a menţionat Vytenis Andriukaitis.

El a subliniat că măsurile de protejare a populaţiei împotriva fumatului în spaţii publice sunt în acord deplin cu Recomandarea Consiliului privind mediile libere de fumat (2009), prin care se cere statelor membre să asigure măsuri eficiente de protecţie împotriva expunerii la fumul de ţigară la locul de muncă, în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi în alte locuri publice.

Scrisoarea a fost prezentată mass-media în contextul în care ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat au prezentat luni, într-o conferinţă de presă, statistici referitoare la frecvenţa fumatului în rândul tinerilor. Ei au făcut referire şi la amendamentele propuse la legea antifumat în Comisia de sănătate din Senat, conform cărora este permis fumatul în spaţii închise, cu condiţia ca acestea să fie inscripţionate în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în......
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...