Rata creditelor neperformante din sistemul bancar s-a redus la jumătate, la 11,3%, în iunie 2016 – Dănescu, ARB

Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc s-a redus la jumătate faţă de nivelul maxim atins în perioada post-criză şi a ajuns la 11,3% în iunie 2016, potrivit preşedintelui executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu.
Economica.net - mar, 27 sept. 2016, 09:32
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar s-a redus la jumătate, la 11,3%, în iunie 2016 - Dănescu, ARB

‘Curăţarea bilanţurilor şi schimbarea metodologiei de calcul a creditelor neperformante au condus la reducerea la jumătate a ponderii creditelor neperformante, rata NPL fiind de 11,3% în iunie 2016’, a explicat Dănescu, pentru Agerpres.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), rata creditelor neperformante a fost de 13,61%, în 2015, în scădere cu 7,1 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în anul 2014.

În plus, reprezentantul ARB susţine că jumătate dintre creditele neperformante din bilanţurile băncilor sunt generate de companii aflate în insolvenţă.

Totodată, Dănescu a menţionat şi statisticile BNR din care reiese că rata de neperformanţă în cazul IMM-urilor era de 31,5% la finalul anului trecut.

‘Prudenţa manifestată de bănci în creditarea sectorului real al economiei este determinată de disciplina financiară laxă, recurgerea abuzivă a companiilor la procedura de insolvenţă în anumite situaţii, precum şi de constrângerile de finanţare implementate în perioada crizei’, susţine oficialul ARB.

În aceste condiţii, Florin Dănescu este de părere că trebuie căutate soluţii pentru finanţarea IMM-urilor, fie în sensul capitalizării, fie programe care să crească gradul de încredere al partenerilor.

De asemenea, oficialul ARB a menţionat faptul că dobânzile la creditele noi în lei acordate de bănci au scăzut semnificativ în ultima perioadă, la o medie de 3,94% pe an, însă sunt şi companii creditate la dobânzi sub 3% pe an.

Reprezentantul băncilor avertizează că dobânzile se află la minime istorice, însă sunt raportate la indicii din piaţa financiară (ROBOR în cazul creditelor în lei) şi trebuie luat în calcul riscul majorării dobânzilor asupra neperformanţei viitoare a unor credite.

În acelaşi timp, reprezentantul ARB reaminteşte faptul că, în România, creditarea este afectată de lipsa încrederii în contextul numeroaselor iniţiative legislative cu efect pe piaţa financiară adoptate sau aflate în dezbatere publică în prezent.

‘Cel mai important risc sistemic identificat în Raportul asupra Stabilităţii Financiare al BNR din aprilie 2016 a fost riscul unui cadru legal incert şi impredictibil în domeniul financiar bancar. Acest risc sistemic sever s-a concretizat parţial prin aprobarea Legii dării în plată’, a mai spus Florin Dănescu.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacția anului în telecom se apropie de final: Când fuzionează oficial Vodafone și Telekom și ce se întâmplă cu clienții
Tranzacția anului în telecom se apropie de final: Când fuzionează oficial Vodafone și Telekom și ce se întâmplă ...
Vodafone România a demarat integrarea etapizată a operațiunilor, sistemelor și rețelei Telekom, ca urmare a achiziției din 1 octombrie 2025. Fuziunea celor două companii este stabilită pentru......
Grefierii se pregătesc de proteste faţă de noua lege a salarizării
Grefierii se pregătesc de proteste faţă de noua lege a salarizării
Sindicatul grefierilor Dicasterial condamnă "fără rezerve" noul proiect al legii salarizării şi anunţă că miercuri ...
Fermierii europeni cer suspendarea taxei de carbon la frontieră şi eliminarea tarifelor la îngrăşăminte – AAC
Fermierii europeni cer suspendarea taxei de carbon la frontieră şi eliminarea tarifelor la îngrăşăminte – AAC
Organizaţiile fermierilor şi cooperativelor agricole europene au solicitat suspendarea mecanismului de ajustare a carbonului ...
Gigantul sud-coreean SK hynix a depăşit pragul de 1.000 de miliarde de dolari, capitalizare bursieră
Gigantul sud-coreean SK hynix a depăşit pragul de 1.000 de miliarde de dolari, capitalizare bursieră
Capitalizarea bursieră a producătorului sud-coreean de cipuri de memorie SK hynix a depăşit, miercuri, pentru prima dată, ...