Doar 20% dintre locuinţele din România sunt asigurate împotriva cutremurelor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenţia, în contextul cutremurelor recente din Italia şi România, că doar o cincime dintre români şi-au asigurat locuinţele împotriva cutremurelor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren, se arată într-un comunicat al companiei transmis, marţi, Agerpres.
Economica.net - mar, 27 sept. 2016, 14:30
Doar 20% dintre locuinţele din România sunt asigurate împotriva cutremurelor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren

‘Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) avertizează în privinţa ratei reduse a asigurărilor obligatorii împotriva dezastrelor naturale încheiate de proprietarii români, în contextul recentelor cutremure care au avut loc în Italia (Amatrice) şi România. Chiar dacă în România beneficiem de un sistem naţional de asigurare obligatorie a imobilelor, cu tarife modice, mai puţin de 20% dintre cele 8,9 milioane de locuinţe sunt asigurate prin poliţa obligatorie PAD’, se arată în comunicatul citat.

Potrivit PAID, numărul poliţelor de tip PAD este în creştere, dar se situează încă la un nivel redus. Conform statisticilor publicate la finalul lunii august 2016, numărul asigurărilor în vigoare a crescut cu 14,49% la 1,73 milioane de la 1,5 milioane cu un an înainte.

‘Din păcate, chiar locuitorii din zonele cu risc seismic ridicat sunt cei care nu îşi asigură casele. Prin urmare, în regiunea geografică Moldova, arie de impact pentru seismele cu epicentru în Vrancea, doar 15,89% din locuinţe sunt asigurate, în timp ce în Banat sau Dobrogea gradul ajunge la 26,81% şi respectiv 21,93%. În Capitală, gradul de cuprindere este de 38,51%, în mare parte stimulat şi de fondul imobiliar contractat în ultimii ani prin credite bancare.

Pe de altă parte, numai în luna august 2016, PAID a plătit despăgubiri în valoare de 228.477 de lei, din care 194.213 de lei pentru poliţe de tip A, iar 34.264 de lei pentru poliţe de tip B.

‘În comparaţie cu alte ţări, precum Italia, unde proprietarii de locuinţe nu sunt protejaţi printr-un sistem naţional, în România avem poliţa PAD, care, pentru un tarif anual de 10 sau 20 de euro, acoperă despăgubiri în limita sumei de 10.000, respectiv 20.000 de euro. Din păcate, conştientizarea pericolului unui seism sau a altui tip de dezastru natural este mică, iar proprietarii aleg să nu încheie o poliţă de asigurare’, susţine directorul general al PAID, Nicoleta Radu-Neacşu.

Conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul produs sâmbătă, 24 septembrie, la ora 2:11, cu epicentrul în zona Vrancea, a avut magnitudine de 5,3 grade pe scara Richter, iar în urma sa nu au fost raportate pagube în fondul locativ la nivel naţional. Însă seismul cu o intensitate de 6,2 grade pe scara Richter, din 24 august, produs în Italia, s-a soldat cu pierderi de vieţi şi a nivelat, practic, localitatea Amatrice, se mai arată în comunicatul PAID.

Potrivit instituţiei, la nivel european, catastrofele naturale au generat anul trecut, conform studiului sigma realizat de către Swiss RE, pierderi de 13 miliarde de dolari, dintre care doar 6 miliarde de dolari au fost asigurate.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Rusia a declarat marţi indezirabilă organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House, măsură care îi interzice activităţile în ţară, în plină tensiune cu Washingtonul şi......
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi premierul polonez Donald Tusk au pledat marţi pentru creşterea cheltuielilor ...
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Liderul grupului rusofon de hackeri LockBit, care a revendicat mii de atacuri începând din 2020, a fost demascat și sancționat ...
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Premier Energy PLC, una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă ...