Sindicatele din Administraţie anunţă grevă generală pe durată nedeterminată, începând cu 31 octombrie

Sindicatele din Administraţie vor relua acţiunile de protest suspendate şi vor declanşa, începând cu 31 octombrie, greva generală pe durată nedeterminată, conform unui comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.
Economica.net - lun, 03 oct. 2016, 09:35
Sindicatele din Administraţie anunţă grevă generală pe durată nedeterminată, începând cu 31 octombrie

‘Conferinţa extraordinară a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a hotărât reluarea acţiunii de protest suspendate, şi anume greva generală pe perioadă nedeterminată, ca urmare a faptului că angajamentele viceprim-ministrului Vasile Dîncu de soluţionare a revendicărilor noastre până la finalul lunii septembrie nu au fost respectate. Prin urmare, participanţii la conferinţă au hotărât declanşarea grevei generale pe perioadă nedeterminată, începând cu 31 octombrie 2016’, precizează reprezentanţii FNSA.

Aceştia subliniază că, ‘pentru a elimina orice motiv al Guvernului României de a contesta legalitatea participării la greva a salariaţilor pe care îi reprezentăm’, va fi demarată din nou procedura pentru strângerea de semnături, deoarece tabelele iniţiale conţin acordul pentru participarea la greva generală pe perioadă nedeterminată, începând cu 19 iulie.

Revendicărilor sindicaliştilor din administraţie vizează, printre altele, acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru (prin această modificare legislativă se elimină discriminările, de genul celor când, din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept, iar alţii nu) şi acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.

‘Menţionăm că aceste solicitări au fost formulate ca măsuri compensatorii pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publica locală şi celelalte categorii de bugetari, până la intrarea în vigoare a Legii unice de salarizare, act normativ pe care îl solicităm de peste 10 ani’, mai semnalează reprezentanţii FNSA.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...