Corina Martin: Delta şi Mamaia, în topul preferinţelor turiştilor în sezonul 2016

Delta Dunării şi Mamaia se află în topul preferinţelor turiştilor în sezonul 2016 datorită strategiei de management al destinaţiei, apreciază preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării (ALDD), Corina Martin.
Economica.net - lun, 03 oct. 2016, 11:36
Corina Martin: Delta şi Mamaia, în topul preferinţelor turiştilor în sezonul 2016

Potrivit unui comunicat al ALDD, remis luni AGERPRES, Mamaia şi Oradea-Bihor, cele două zone din România care au introdus taxa de promovare în turism, ocupă primele locuri în top 3 destinaţii româneşti.

Delta Dunării, Mamaia şi Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turişti în sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

‘Asociaţia Litoral – Delta Dunării a reuşit, datorită unei bune strategii de management al destinaţiei, prin parteneriatul public-privat dezvoltat de nouă ani, să îşi poziţioneze două dintre destinaţiile pe care le reprezintă, şi anume Delta Dunării şi staţiunea Mamaia, pe primele două locuri în topul preferinţelor de vacanţă în 2016. Modelul parteneriatului public-privat pe care Asociaţia Litoral – Delta Dunării îl dezvoltă şi aplică a fost apreciat recent la Bruxelles, la conferinţa dedicată turismului european cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, ca fiind cel mai performant model de organizare regională, de dezvoltare şi promovare a turismului european’, a spus Corina Martin.

Delta Dunării a înregistrat în sezonul estival 2016 o creştere de peste 25% faţă de anul precedent, turiştii alegând să petreacă aici, în medie, trei zile de vacanţă, conform ALDD.

Creşterea vânzărilor pe litoral pentru sezonul estival 2016, în comparaţie cu 2015, este de 15%. Cel mai ridicat grad de ocupare al hotelurilor de pe litoral a fost înregistrat în lunile iulie şi august, turiştii petrecând, în medie, cinci zile pe litoral, o mare parte dintre ei optând pentru pachetele all inclusive, oferite, vara aceasta, de 23 de hoteluri.

Corina Martin apreciază că datorită strategiei de promovare şi a calendarului de evenimente lansat pentru sezonul estival 2016 Mamaia ocupă şi anul acesta primul loc între staţiunile de pe litoral, fiind cea mai aleasă destinaţie pentru turişti, urmată de Venus, Jupiter şi Eforie Nord.

În perioadele de extrasezon, strategia Asociaţiei Litoral – Delta Dunării a cuprins organizarea de infotripuri cu agenţi de turism români şi străini, atragerea de companii aeriene şi rute noi de zboruri, lansarea materialelor de promovare şi a spoturilor video ale staţiunii Mamaia, în limbile: engleză, franceză, greacă, germană, rusă, poloneză, ebraică, italiană, arabă, turcă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv contractul de preluare a combinatului chimic Azomureş, după ce vineri......
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa ...
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării Negre. Biletele au fost scoase la vânzare
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării ...
Cazinoul din Constanța a anunțat astăzi că din această toamnă inaugurează un nou festival internațional de muzică, ...