Valoarea salariului minim nu poate fi aflată mai devreme de sfârşitul lunii noiembrie – Ministrul Muncii

Valoarea salariului minim nu poate fi aflată mai devreme de sfârşitul lunii noiembrie, după ce vor fi parcurse o serie de date pe baza cărora să fie fundamentată aceasta, a afirmat luni ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.
Economica.net - lun, 03 oct. 2016, 11:49
Valoarea salariului minim nu poate fi aflată mai devreme de sfârşitul lunii noiembrie - Ministrul Muncii

‘O să avem săptămâna aceasta o reuniune. Miercuri, după şedinţa de Guvern, am programat o reuniune pentru a discuta stadiul de etapă pe partea de salariu minim. Am finalizat achiziţia care ne va permite să punem datele în ordine în domeniu şi voiam să discutăm calendarul cu partea sindicală’, a declarat Dragos Pîslaru, prezent luni la ceremonia de deschidere a anului universitar, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti.

Ministrul a explicat că, până la jumătatea lunii octombrie, vor fi strânse datele şi va avea un punct de plecare pe care toţi partenerii să îl poată consulta.

‘Acest lucru nu este posibil (valoarea salariului minim pentru 2017 – n.r.) pentru a fi stabilit decât după ce parcurgem nişte date şi avem nişte discuţii bazate pe evidenţă şi nu doar o negociere pur şi simplu. Cel mai devreme sfârşitul lunii noiembrie’, a spus Dragoş Pîslaru.

Preşedintele organizaţiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat miercuri, după consultările pe tema Legii salarizării unitare, care au avut loc la Guvern, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit (CNT), că unul din subiectele discutate a fost salariul minim şi că se va accelera elaborarea astfel încât, cel târziu la 15 octombrie, va ieşi actul normativ ca să se ofere predictibilitate şi posibilitate unităţilor economice să finalizeze bugetele proprii pentru anul următor.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...