SUA suspendă negocierile cu Rusia cu privire la Siria, anunţă Departamentul de Stat

SUA au anunţat luni că suspendă negocierile cu Rusia cu privire la încetarea ostilităţilor în conflictul din Siria, acuzând Moscova că nu îşi respectă angajamentele asumate în acordul de încetare a focului, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 03 oct. 2016, 18:39
SUA suspendă negocierile cu Rusia cu privire la Siria, anunţă Departamentul de Stat

‘Statele Unite îşi suspendă participarea în negocierile bilaterale cu Rusia pe care le-am pornit pentru a ajunge la un nou acord de încetare a ostilităţilor’, a spus Kirby. ‘Nu a fost o decizie luată cu uşurinţă’, a adăugat el.

‘Toată lumea a ajuns la capătul răbdării cu Rusia. Nu mai există nimic despre care Statele Unite şi Rusia să poată vorbi’ cu privire la Siria, a comentat John Kirby, citat de AFP, vorbind despre o situaţie ‘tragică’.

Rusia ‘nu a reuşit să-şi respecte propriile angajamente’, mai ales în domeniul umanitar, şi a fost ‘incapabilă să se asigure’ că regimul sirian încetează bombardamentele, aşa cum a fost stabilit pe 9 septembrie, a explicat purtătorul de cuvânt.

‘Dimpotrivă, Rusia şi regimul sirian au ales să continue o cale militară’, a adăugat Kirby.

Potrivit aceluiaşi comunicat, SUA renunţă şi la centrul de coordonare militară comun cu Rusia vizând combatarea grupărilor jihadiste, prevăzut în acordul americano-rus. În consecinţă, îşi vor retrage personalul care fusese desfăşurat în vederea unei posibile înfiinţări a acestui centru.

Cu toate acestea, ‘pentru a asigura securitatea personalului militar şi a permite lupta împotriva Daesh, (SUA) vor continua să utilizeze canalul de comunicare stabilit cu Rusia’ în cadrul mecanismului de deconflictualizare, care vizează evitarea unor incidente între avioane ale celor două părţi, mai indică Departamentul de Stat.

SUA şi Rusia se acuză reciproc de responsabilitate pentru eşecul armistiţiului, în contextul în care raidurile aeriene ruse şi siriene au fost reluate cu intensitate de 11 zile asupra părţii rebele a oraşului Alep. Aceste lovituri au distrus complet luni cel mai mare spital din sectorul controlat de rebeli al Alepului.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...