Băsescu face glume pe seama protestatarilor. Vrea să-i trimită la FMI VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu se ţine din nou de glume. Noua ţintă a şefului statului sunt cei care au ieşit în Piaţa Universităţii timp de 13 zile pentru a cere demisia Guvernului şi a preşedintelui ţării.
Economica.net - J, 26 ian. 2012, 15:29

Traian Băsescu a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu directorul executiv al FMI, Menno Snel.

Potrivit Mediafax, la începutul întâlnirii, preşedintele l-a întrebat pe oficialul FMI: „Cum se vede România de la Washington?”.

„La ultimele întâlniri, au fost foarte multe complimente faţă de modul în care aţi administrat ţara în criză”, a răspuns Menno Snel.

În replica ce a urmat, Băsescu nu s-a abţinut să nu facă o glumă, iar aceasta i-a vizat pe protestatari.

„Poate la următoarea noastră întâlnire o să trimitem nişte oameni care protestează în Bucureşti… (râsete – n.r.) În legătură cu succesele noastre”.

„Sunt oricând pregătit”, a răspuns Menno Snel.

Băsescu i-a spus lui Menno Snel că problemele sociale nu au fost generate de FMI, acestea fiind responsabilitatea guvernanţilor români.

„Ne asumăm politicile. Nu am spus niciodată că FMI este parte a acestora, pentru că în termeni reali FMI a fost partenerul nostru şi nu a impus nimic. Trebuie să recunosc că FMI a propus uneori alte soluţii. Nu spunem că problemele sociale au fost generate de FMI, sunt responsabilitatea noastră”, a spus Băsescu.

Noul director executiv în cadrul FMI, Menno Snel, i-a spus şefului statului că FMI încearcă să dea bani, deciziile aparţinând celeilalte părţi. „Sfaturi şi bani. Uneori, dar nu de data asta”, a spus Băsescu.

Şeful statului a menţionat că este important ca soluţiile pe termen mediu şi lung să fie bune la nivelul zonei Euro, apreciind că acest lucru este „crucial pentru noi”.

La întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi noul director executiv în cadrul FMI, Menno Snel, au participat şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru România
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru ...
Retailerul suedez de fashion H&M va continua procesul de optimizare a rețelei de magazine la nivel global. Măsura pare a nu afecta momentan piața locală unde compania nu are în plan deschideri......
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, ...
Păstrarea în funcțiune a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă pentru încă trei luni anul viitor, până ...
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a mai vândut nimic
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, nu a mai reușit ...
Un nou jucător european vine în România pe piața bateriilor de stocare
Un nou jucător european vine în România pe piața bateriilor de stocare
Compania finlandeză de tehnologie Capalo AI, specializată în optimizarea și tranzacționarea sistemelor de stocare a ...