Excesul de petrol pe piaţă va continua şi în 2017, dacă OPEC nu va reduce producţia

Excesul de petrol de pe piaţă, la care a contribuit producţia record a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, se va prelungi şi în prima jumătate din 2017, dacă OPEC nu îşi va îndeplini obiectivul de reducere a cotei, a informat marţi Agenţia Internaţională pentru Energie, citată de EFE.
Economica.net - mar, 11 oct. 2016, 09:19
Excesul de petrol pe piaţă va continua şi în 2017, dacă OPEC nu va reduce producţia

În raportul său lunar din octombrie privind piaţa de petrol, IEA a subliniat că „semnificativul” avans al producţiei în Iran, Libia şi Nigeria – care se presupune că vor compensa reducerea la care s-a angajat OPEC – va face necesar ca şi alte ţări membre să facă eforturi mai mari, în special Arabia Saudită.

În plus, trebuie stabilit gradul de cooperare al altor ţări care nu fac parte din cartel, precum Rusia, care şi-a anunţat intenţia de a participa la discuţii.

Agenţia, ce reuneşte marii consumatori de energie din lumea dezvoltată, a recunoscut că simplul anunţ al planurilor cartelului au ridicat preţul barilului cu 15% şi că, „în cazul în care OPEC se conformează noului său obiectiv (între 32,5 şi 33 milioane barili pe zi), piaţa se va reechilibra mai repede”.

Autorii raportului lunar au revizuit în creştere estimările privind cererea globală, atât pentru 2016 cât şi pentru 2017, cu 200.000 barili, dar au precizat că este vorba despre o corecţie tehnică pentru o creştere a bazei de comparaţie din 2015, în special în ceea ce priveşte datele din SUA.

Aceştia au subliniat că majorarea consumului a încetinit şi tendinţa va continua, astfel încât anul acesta creşterea va fi de 1,2 milioane barili pe zi (până la o medie de 96,3 milioane) la fel ca şi în 2017 (până la 97,5 milioane barili).

Activitatea slabă din ţările dezvoltate şi „semnificativa încetinire” din China se află în spatele acestei încetiniri, evidentă dacă se face o comparaţie între avansul interanual al cererii din trimestrul al treilea din 2015, de 2,5 milioane barili pe zi, şi cel din trimestrul trecut, de numai 0,8 milioane barili pe zi.

În ceea ce priveşte oferta, AIE a menţionat că în septembrie aceasta a crescut cu 600.000 barili pe zi faţă de luna anterioară, până la 97,2 milioane, şi la aceasta au contribuit în special ţările care nu fac parte din OPEC (circa 500.000 barili pe zi în plus), în special din Rusia şi Kazahstan.

Cartelul petrolier şi-a majorat oferta cu 160.000 barili pe zi, până la un maxim istoric de 33,64 milioane, datorită, în mare măsură, extracţiei record din Irak (4,46 milioane barili pe zi) şi redeschiderii terminalelor de export din Libia.

Agenţia a constatat că preţurile reduse ale petrolului din ultimele luni i-a pus într-o situaţie dificilă pentru toţi producătorii, inclusiv Arabia Saudită, dar în special companiile care exploatează zăcăminte unde extracţia este costisitoare, precum cele de şişt.

Acesta este motivul principal pentru care ţările ce nu fac parte din cartel îşi vor reduce anul acesta producţia cu 900.000 barili pe zi, în medie, însă în 2017 se aşteaptă ca tendinţa să se inverseze, cu o creştere de 400.000 barili.

Rezervele comerciale ale ţărilor din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică au scăzut în august cu 10 milioane barili, pentru prima dată din martie, ajungând la 3,092 miliarde barili, iar datele preliminare din septembrie semnalează că tendinţa va continua în SUA şi Japonia.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...